Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț a fost recunoscut la nivel internațional pentru performanțele sale în tratarea pacienților cu accident vascular cerebral (AVC), primind Premiul Platinum din partea Organizației Europene de Stroke (ESO). Este al treilea an consecutiv în care unitatea medicală nemțeană obține o astfel de distincție, alături de spitale de renume din România, cum ar fi Spitalul Clinic Floreasca, Spitalul Judetean de Urgență din Cluj, Spitalul Universitar de Uergență Elias sau Spitalul Universitar București.
Daniel Vasilică Harpa, președintele Consiliului Județean Neamț, a felicitat echipa medicală, subliniind efortul comun al medicilor neurologi, ambulanțierilor, personalului de la urgențe, radiologie, laborator și terapie intensivă. Premiul confirmă progresul spitalului în oferirea unor tratamente la standarde internaționale. ”Felicit din toată inima profesioniștii din Spitalul Judetean de Urgență Piatra Neamț, care, prin munca și dăruirea lor, au obținut recunoașterea profesională la cel mai înalt nivel. Iată că accidentele vascular- cerebrale nu doar că sunt tratate acum la noi ca în orice alte clinici mari din țară sau din străinătate, dar și rezultatele obținute sunt dintre cele mai bune. Felicit nu doar echipa de medici neurologi, ci intregul „lanț” de specialisti , de la cei care preiau pacientul cu AVC, până la cei care il investighează, îl tratează și îl urmăresc și după externare: merită respectul nostru cei de la ambulanță, unitatea de primiri-urgențe, radiologia, laboratorul de analize, secția de terapie intensivă, toți factorii implicați în salvarea pacienților pentru care orice minut face diferența între viață și moarte”, a transmis Daniel Vasilică Harpa, președintele Consiliului Județean Neamț.
Premiul Platinum ( echivalentul premiului 2 ) obținut de Spitalul Județean Neamț, vine dupa ce în anii anteriori unitatea sanitara nemțeană a obținut alte două premii Gold ( echivalentul premiului 3) de la ESO- Organizatia Europeană de Stroke.
