De la înfiinţarea serviciilor naţionale de urgenţă, fiecare ţară avea un anumit număr de apel în cazurile de forţă majoră, iar pe parcursul creării Uniunii Europene şi aderării unor noi membri, s-a introdus, treptat un număr de urgenţă – 112.

Acesta a fost folosit pentru mai mulţi ani, mai întâi în Germania, ca număr de apel pentru serviciile de pompieri, şi în Italia, ca număr apelabil pentru poliţie.

În anul 1991 a apărut Decizia Consiliului European nr. 91/398/EEC din 29 iulie 1991, care introduce la nivelul Uniunii un număr unic 112, în scopul asigurării unui acces mai facil la serviciile de urgenţă, mai ales în contextul creşterii semnificative a numărului de călătorii efectuate de cetăţeni între ţările Uniunii Europene. Deviza noului serviciu era „O Europă – un singur număr !”

În anul 1998 a apărut Directiva europeană 98/10/EC care prevede gratuitatea apelului la serviciul de urgenţă european unic 112, atât pentru reţelele fixe cât şi pentru telefonia mobilă.

În anul 2003, a intrat în vigoare, conform Directivei Serviciilor Universale, obligativitatea pentru statele membre ale Uniunii, de a localiza apelurile de urgenţă, mai ales pentru apelurile de pe telefoanele mobile, pentru a asigura identificarea locaţiei victimei în timp util.

Însă cu toate aceste reglementări, a existat, în fiecare ţară membră a Uniunii o perioadă de tranziţie, în care fie 112 a fost folosit în paralel cu numerele naţionale alocate iniţial pentru serviciile de urgenţă, fie 112 a fost introdus ca număr unic pentru urgenţe, în anumite ţări, după câţiva ani de la intrarea în vigoare a actelor normative.

În ţara noastră, la 1 decembrie 2003 au avut loc primele teste ale soluţiilor tehnice ale serviciului 112, iar la 15 mai 2004 a intrat în teste Sistemul Pilot 112 în Bucureşti.

La 15 iunie 2004, serviciul unic de urgenţă 112 a devenit operaţional în capitală.

În România se stabilise, iniţial, ca numărul unic 112 să funcţioneze în paralel cu numerele naţionale, pentru o perioadă de trei luni de la data finalizarii instalării Sistemului naţional unic pentru apelurile de urgenţă, însă, din aprilie 2008, ca urmare a intrării în vigoare a unei ordonanţe de urgenţă din martie 2008, 112 a devenit număr unic pentru toate serviciile de urgenţă, pe întreg teritoriul ţării. Aceasta şi după nenumărate avertismente informale sau oficiale ale Uniunii Europene, care amendau întârzierea implementării sistemului în România. Însă vom vedea de ce, cu toate aceste întârzieri, România este, în prezent fruntaşă la apariţia şi dezvoltarea oricărei componente noi a serviciului 112, dar la anumite aspecte privind cunoaşterea serviciilor 112 la nivel naţional şi european.

La momentul 2008, ordonanţa de urgenţă precum şi legislaţia conexă privind serviciul 112 cuprindea, printre altele:

– Condiţiile introducerii numărului unic pentru apeluri de urgenţă 112 pentru reţelele de telefonie fixa şi mobilă din România

– Coordonarea şi supravegherea sistemului 112 aparţinea Ministerului Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, iar Serviciul de Telecomunicaţii Speciale este autoritatea carea instalează, operează şi întreţine sistemul 112

– Obligativitatea pentru operatorii de telefonie de a furniza date care să sprijine identificarea locaţiei din care se apelează 112

– Recepţionarea apelurilor de urgenţă în limbile minorităţilor naţionale precum şi în una dintre limbile de circulaţie internaţională, după caz.