Un bărbat în vârstă de 43 de ani din județul Neamț a fost reținut de polițiști, după ce și-a agresat fosta soție, încălcând un ordin de protecție emis de instanță. Incidentul a avut loc în localitatea Gârcina, sâmbătă, 6 aprilie.
Potrivit IPJ Neamț, polițiștii Secției Rurale Gârcina au fost sesizați în jurul orei 17:00 că un bărbat aflat sub influența băuturilor alcoolice a mers la locuința fostei soții, unde a provocat un scandal. Femeia, în vârstă de 40 de ani, a fost agresată fizic și verbal, deși instanța hotărâse anterior ca fostul partener să păstreze o distanță de cel puțin 100 de metri față de ea și de domiciliul acesteia.
Ordinul de protecție fusese emis de Judecătoria Piatra-Neamț pe data de 24 iunie 2024, pentru o perioadă de 12 luni. Cu toate acestea, bărbatul a încălcat în mod flagrant prevederile legale.
Polițiștii l-au depistat la scurt timp și l-au condus la sediul unității pentru audieri. Pe numele acestuia a fost deschis un dosar penal pentru nerespectarea ordinului de protecție și lovire sau alte violențe.
La finalul cercetărilor, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și urmează să fie prezentat magistraților cu propunere de luare a unor măsuri preventive.
