Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Târgu-Neamț au fost sesizați pe 14 aprilie de către o femeie cu privire la dispariția fiului său, Tolontan Decebal, în vârstă de 26 de ani, din Vânători-Neamț.
Potrivit declarațiilor mamei, tânărul a plecat de la domiciliu pe 1 februarie și nu a mai revenit acasă de atunci.
Semnalmentele acestuia sunt următoarele: înălțime de 1,75 m, greutate de 70 kg, păr șaten și ochi căprui. La momentul plecării, purta un trening negru, o geacă gri și adidași albi.
Autoritățile fac apel către oricine poate furniza informații despre locul unde se află Tolontan Decebal să contacteze Serviciul Unic 112 sau cea mai apropiată unitate de poliție.
Polițiștii desfășoară cercetări pentru identificarea tânărului și stabilirea circumstanțelor dispariției. Foto info IPJ Neamț
