Oplus_131072
Conferința de lansare a proiectului „GAL Piatra-Neamț – Investiții și Dezvoltare Locală” Cod SMIS 323542
Începând cu luna aprilie, municipiul Piatra-Neamț face un pas semnificativ către incluziunea socială. A fost lansat oficial proiectul „GAL Piatra-Neamț – Investiții și Dezvoltare Locală”, finanțat cu peste 4,17 milioane de lei, prin Fondul Social European+.
Evenimentul de lansare a avut loc pe 24 aprilie 2025 și a reunit reprezentanți ai administrației locale, ONG-uri, mediul de afaceri și membri ai comunităților din zonele urbane marginalizate.

Obiectivul principal
Asigurarea unei funcționări eficiente a Grupului de Acțiune Locală (GAL) Piatra-Neamț pentru implementarea Strategiei de Dezvoltare Locală (SDL), un plan ambițios de transformare socială în patru zone vulnerabile ale orașului.
Ce înseamnă asta, concret? Proiectul vizează:
-
Reabilitarea locuințelor sociale și construirea de centre comunitare pentru igienă și sănătate;
-
Investiții în educație, prin dotarea și modernizarea infrastructurii școlare;
-
Sprijinirea antreprenoriatului și a inițiativelor de economie socială;
-
Servicii sociale gratuite pentru copiii vulnerabili și sprijin pentru adulții fără loc de muncă;
-
Campanii de informare și acțiuni ale Poliției Locale pentru combaterea cerșetoriei și a discriminării.
Proiectul se desfășoară până în decembrie 2029 și face parte din Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021–2027, Prioritatea P1 – Dezvoltare locală sub responsabilitatea comunității (DLRC).

„Ne dorim ca prin acest proiect să oferim nu doar resurse, ci și speranță pentru zeci de familii care trăiesc în condiții dificile. Investim în oameni și în viitorul lor”, a transmis echipa GAL Piatra-Neamț.
Valoarea totală a proiectului este de 4.173.279,40 lei, dintre care 3.964.615,43 lei provin din fonduri europene nerambursabile.
Pentru cei interesați să se implice sau să afle mai multe, informațiile sunt disponibile pe canalele oficiale ale Asociației GAL Piatra-Neamț.

COMUNICAT DE PRESĂ
Conferința de lansare a proiectului „GAL Piatra-Neamț – Investiții și Dezvoltare Locală” Cod SMIS 323542
În data de 24 aprilie 2025, a avut loc conferința de lansare a proiectului „GAL Piatra-Neamț – Investiții și Dezvoltare Locală”. Proiectul are ca scop principal sprijinirea funcționării Grupului de Acțiune Locală Piatra-Neamț, astfel încât acesta să poată implementa eficient Strategia de Dezvoltare Locală (SDL).
Proiectul este implementat de ASOCIAȚIA GAL PIATRA-NEAMȚ în perioada 16.10.2024 – 31.12.2029, în cadrul Programului Incluziune și Demnitate Socială 2021–2027.
Proiectul se desfășoară în cadrul Priorității P1 – Dezvoltarea locală plasată sub responsabilitatea comunității și urmărește Obiectivul Specific ESO4.11:”Lărgirea accesului egal și în timp util la servicii de calitate, sustenabile și la prețuri accesibile, inclusiv servicii care promovează accesul la locuințe și îngrijire orientată către persoane, inclusiv asistență medicală Modernizarea sistemelor de protecție socială, inclusiv promovarea accesului la protecție socială, acordând o atenție deosebită copiilor și grupurilor defavorizate Îmbunătățirea accesibilității, inclusiv pentru persoanele cu dizabilități, precum și a eficacității și rezilienței sistemelor de sănătate și a serviciilor de îngrijire pe termen lung”.
Proiectul este cofinanțat din Fondul Social European+, prin apelul de proiecte PIDS/270/PIDS_P1/OP4/ESO4.11/PIDS_A10 – Sprijin pentru funcționarea Grupurilor de Acțiune Locală, managementul Strategiilor de Dezvoltare Locală și evaluarea impactului în comunitate – Regiuni mai puțin dezvoltate.
Valoare totală a proiectului: 4.173.279,40 RON
Contribuție UE: 3.964.615,43 RON
Obiectivul general îl reprezintă asigurarea condițiilor optime de funcționare a GAL Piatra-Neamț pentru implementarea Strategiei de Dezvoltare Locală în contextul mecanismului DLRC, printr-un set de măsuri integrate și multisectoriale, dedicate reducerii riscului de sărăcie și excluziune socială în comunitățile marginalizate, cu accent pe cele cu populație de etnie romă. Beneficiarii vizați sunt cei din aflați în cele 4 Zone Urbane Marginalizate (ZUM) ale Municipiului Piatra-Neamț.
Obiectivele specifice ale proiectului:
– OS1: Îmbunătățirea capacității de funcționare și organizare a GAL Piatra-Neamț pentru implementarea SDL;
– OS2: Creșterea gradului de informare a beneficiarilor și a membrilor comunității vizate prin instrumente de comunicare specifice;
– OS3: Întărirea capacității GAL Piatra-Neamț de a selecta și monitoriza proiectele finanțate din bugetul SDL.
Măsuri vizate prin Strategia de Dezvoltare Locală:
– Modernizarea și construcția de infrastructurii educationale;
– Dotări educaționale;
– Implicarea comunității ca factori mobilizatori de salubrizare, program de educare privind păstrarea curățeniei
– Program de consiliere și regulament de ordine interioară de recompense și sancțiuni / acompaniere
– Realizarea unui parteneriat cu mass-media, diseminarea activității GAL privind proiectele dezvoltate și organizarea de campanii anti-discriminare
– Reabilitare locuinţe sociale, construire locuinţe sociale
– Amenajare spaţiu urban degradat prin construirea unui centru comunitar de igienă şi sănătate
– Construirea şi dotarea cu echipamente a unei întreprinderi de economie social
– Sprijinirea inițiativelor antreprenoriale, acordarea de subvenții pentru angajatori, cursuri de calificare, servicii educaționale pentru adulți, servicii personalizate de ocupare
– Formare și ucenicie
– Construire infrastructură FEDR pentru formare profesională (laborator şcoală profesională)
– Servicii sociale gratuite printr-un centru social pentru copii aflați în situații de vulnerabilitate
– Asistență socio-medicală, asistare psihologică și mentorat
– Acțiuni ale poliției locale de informare și control privind prostituția și cerșetoria, campanii pentru securizarea zonei, campanii de promovare a nediscriminării
Evenimentul de lansare a reunit echipa de proiect, reprezentanți ai instituțiilor publice locale, ai mediului de afaceri, ai organizațiilor non-guvernamentale, precum și membri ai comunităților din ZUM-uri. Prin implicare colectivă, Asociația GAL Piatra-Neamț își propune să genereze un impact real și sustenabil în viața comunității.
Pentru mai multe informații și oportunități de implicare, urmăriți canalele oficiale ale Asociației GAL Piatra-Neamț.