Oplus_131072
Noapte de coșmar pe DN 15C, în localitatea Crăcăoani, unde un accident violent a curmat viața unui tânăr motociclist de doar 19 ani. Polițiștii din Târgu-Neamț au fost alertați în jurul orei 22:40, iar intervenția urgentă a autorităților a scos la iveală un scenariu dramatic.

Potrivit primelor verificări, un șofer de 21 de ani, din județul Iași, care circula pe DC 163, nu a respectat indicatorul de oprire și a pătruns în intersecție, lovind în plin motocicleta condusă de tânărul din Târgu-Neamț. Impactul a fost fatal pentru motociclist, iar alte patru persoane au fost rănite – șoferul autoturismului, doi pasageri cu vârste de 16 și 21 de ani, precum și un pasager aflat pe motocicletă.
Testarea cu aparatul etilotest a indicat că șoferul autoturismului nu consumase alcool, însă dispozitivele din dotare au relevat posibila prezență a substanțelor psihoactive. Pentru stabilirea exactă a consumului, acesta a fost transportat la spital pentru recoltarea de probe biologice.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, iar cercetările continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor tragicului accident. Sursa IPJ Neamț
