Polițiștii din județul Neamț au desfășurat mai multe controale în trafic între 10 și 12 mai, descoperind șoferi care puneau în pericol siguranța rutieră.
În noaptea de 12 mai, pe bulevardul Decebal din Piatra-Neamț, un bărbat de 40 de ani a fost oprit de polițiști și s-a constatat că avea permisul suspendat. În urma verificărilor, acesta s-a ales cu dosar penal.
Pe 11 mai, în Dămuc, un bărbat de 69 de ani a fost prins la volan cu o alcoolemie de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat. Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea situației exacte.
În urmă cu două zile, pe 10 mai, un alt șofer, de 42 de ani, din județul Iași, a fost depistat în Poiana Teiului, conducând deși avea permisul de conducere anulat. Acesta este acum cercetat penal pentru infracțiunea de conducere fără permis. Sursa IPJ Neamț
