Un accident rutier a avut loc duminică, în jurul orei 14:00, pe drumul comunal DC143 din localitatea Preluca. Potrivit informațiilor furnizate de IPJ Neamț, un bărbat de 54 de ani, din Piatra-Neamț, aflat la volanul unui autoturism, nu ar fi acordat prioritate de trecere unei motociclete la intersecția cu DN 15.
Motocicleta, condusă de un bărbat de 30 de ani, se deplasa dinspre Piatra-Neamț către Bicaz. În urma impactului, atât motociclistul, cât și pasagera sa, o femeie de 33 de ani, ambii din Piatra-Neamț, au fost răniți.
Ambele persoane implicate în accident au fost testate pentru consumul de alcool, rezultatele fiind negative. Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor producerii accidentului, dosarul fiind deschis sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
