Oplus_131072
Situație dramatică în comuna Borca, județul Neamț, aflată sub avertizare meteo extremă. Ploile torențiale au transformat străzile în râuri de noroi, iar localnicii au fost nevoiți să părăsească gospodăriile din zonele cu risc de viitură.
Puhoiul a invadat curțile și drumurile
Străzile din Borca sunt parțial impracticabile după ce precipitațiile abundente au provocat inundații rapide. Echipajele ISU intervin cu pompe și saci de nisip, iar comitetele pentru situații de urgență sunt în plină desfășurare a operațiunilor.
Cod roșu în Neamț și Suceava
Meteorologii au emis o avertizare de cod roșu între orele 20:00 și 22:00, vizând fenomene periculoase precum grindină uriașă, descărcări electrice, vânt de 90 km/h și ploi de peste 60 l/mp. Pe lângă Borca, orașul Broșteni din Suceava este afectat intens – acolo au fost trimise echipe de intervenție în sprijin.
Alertă preventivă și măsuri urgente
– Locuitorii au fost sfătuiți să se adăpostească
– Zonele cu risc de viitură sunt evacuate temporar
– Deplasările sunt descurajate pe toată durata codului roșu
Autoritățile rămân mobilizate pentru a răspunde rapid oricărei urgențe. Sursa Prefectura Neamț


