Comuna Borca, județul Neamț, se confruntă cu efecte severe în urma fenomenelor meteorologice periculoase din perioada 27–28 iulie. Avertizările de Cod Galben emise de ANM – SRPV Bacău s-au confirmat pe teren, unde viiturile au făcut ravagii pe cursul râului Bistrița, în amonte de lacul Izvorul Muntelui.

Zonele „Pod Lunca” (satul Madei) și „La Marin” (satul Pârâul Cârjei), alături de alte sectoare limitrofe, au fost acoperite de tone de deșeuri – material lemnos, resturi menajere, animale moarte, componente auto și electrocasnice. Peisajul este alarmant, iar pericolul pentru mediu, sănătatea publică și infrastructura locală este major.
Suprafața afectată depășește 6,4 hectare și 700 de metri pătrați, teren aparținând domeniului public al Statului Român, sub administrarea Administrației Naționale Apele Române – SGA Neamț.
Prefectul județului Neamț, Adrian Bourceanu, s-a deplasat personal în zonă pentru a coordona măsurile. A fost constituită o comisie mixtă de evaluare, cu participarea reprezentanților de la DSP, DSVSA, Romsilva Neamț, Apele Române, Garda de Mediu și Prefectura Neamț.
Primăria Borca a cerut intervenția urgentă pentru igienizarea și deblocarea zonelor afectate, în scopul protejării populației și restaurării siguranței comunității. Autoritățile locale monitorizează în continuare situația și promit o acțiune rapidă pentru reducerea riscurilor.
