Oplus_131072
Seară de coșmar pentru un bărbat de 69 de ani din Bicazu Ardelean, județul Neamț. În data de 30 august, în jurul orei 21:30, două persoane, un tânăr de 25 de ani și un bărbat de 50 de ani au pătruns în curtea și locuința victimei, pe fondul unor neînțelegeri legate de plata unor servicii prestate.
Potrivit informațiilor furnizate de Poliția Rurală Bicaz, cei doi agresori nu s-au mulțumit doar să-l amenințe pe bătrân, ci l-au lovit cu violență, au distrus mai multe bunuri din locuință și au plecat cu două telefoane mobile și un portofel în care se aflau 30 de lei. Prejudiciul total se ridică la aproximativ 5.000 de lei.
Alerta a fost dată în jurul orei 22:00, iar polițiștii au intervenit rapid. În urma cercetărilor, s-a deschis un dosar penal pentru distrugere, lovire sau alte violențe și tâlhărie calificată.
La doar o zi după incident, pe 31 august, cei doi suspecți au fost reținuți și urmează să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Bicaz, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
