Un grup de elevi din anul II AMF (Asistenți Medicali de Farmacie) al Școlii Postliceale Sanitare Piatra Neamț a transmis o scrisoare deschisă Ministrului Educației, Daniel David, exprimându-și nemulțumirea față de absorbția instituției lor în cadrul unui consorțiu format din Colegiul Tehnic de Transporturi și Colegiul Tehnic Forestier.
Elevii reclamă dificultăți logistice cauzate de noua locație, aflată într-o zonă periferică greu accesibilă, precum și riscuri legate de siguranța personală, în special pentru colegele care se deplasează seara. De asemenea, aceștia atrag atenția asupra pierderii identității și prestigiului unei instituții recunoscute pentru performanțele educaționale și profesionalismul cadrelor didactice.
În scrisoare, elevii propun ca fuziunile să se realizeze între instituții cu profiluri compatibile, sugerând Colegiul Național Calistrat Hogaș sau Colegiul Național Petru Rareș ca alternative mai potrivite. Ei subliniază că nu sunt împotriva reformei, dar solicită o abordare mai atentă și adaptată specificului fiecărei unități de învățământ.
Scrisoarea a fost semnată la data de 2 septembrie 2025, în Piatra Neamț.
„Domnule Ministru
Subsemnații, elevi ai Școlii Postliceale Sanitare Piatra Neamț județul Neamț ne adresăm Excelenței Voastre cuurmătoarea problemă:
În urma constituirii unui consorțiu la nivel municipal,instituția mai sus menționată,din care facem parte a fost absorbită de către Colegiul Tehnic de Transporturi și Colegiul Tehnic Forestier.La prima vedere ,nimic deranjant.Totuși,la o analiză atentă ies în evidență numeroase aspecte care duc spre o suită întreagă de factori perturbatori ai procesului instructiv-educativ.Ne permitem să enumerăm :
-actuala locație (Colegiul Tehnic de Transporturi)se află într-o zonă periferică a orașului,greu accesibilă.Este foarte departe de Gara și Autogara Piatra Neamț,menționăm că avem foarte mulți colegi navetiști care vor pierde timp prețios pentru a putea ajunge la timp la cursuri.Deasemenea,foarte mulți elevi ai școlii sunt de sex feminin și și-au exprimat deja îngrijorarea în legătură cu deplasarea în acea zonă a orașului,mai ales în timpul toamnei și al iernii când este întuneric la ieșirea de la cursuri (orele19-20).
-Școala Postliceală Sanitară Piatra Neamț este o instituție cunoscută în întreg județul pentru calitatea pregătirii elevilor,fapt confirmat prin numărul mare de absolvenți absorbiți rapid de către piața muncii,de numărul mare de medalii și premii obținute de colegii noștri.Toate aceste rezultate s-au cristalizat înt-un lung șir de ani de muncă și efort depus de către cadrele didactice și colegii noștri.Menționăm că Școala noastră este cunoscută și grație locației actuale,toți nemțenii știind-o ca Școala Postliceală Sanitară de la Hogaș(referire la numele Colegiului Național Calistrat Hogaș unde își are sediul acum).
Dorim să vă întrebăm :
-ce legătură funcțională vede Excelența Voastră între două colegii tehnice și o școală postliceală sanitară?
-cum costribuie această absorbție la marea economie și la resetarea sistemului de invățământ din România?Noi vă sugerăm soluția .Faceți fuziune între unități de invățământ cu specialități înrudite.De exemplu,Școala postliceală Sanitară ar fi putut fi absorbită de către Colegiul Național Calistrat Hogaș sau Colegiul Național Petru Rareș ,unde există profil Chimie –Biologie sau Științe ale Naturii.
Dacă facem o analiză pertinentă a acestei fuziuni între instituțiile menționate mai sus,putem observa:
Aspecte pozitive – 0
Aspecte negative:
Mulți colegi se vor retrage,preferând locații centrale.
Scăderea entuziasmului elevilor de a participa la concursuri sub titulatura Colegiul de Transporturi
Animozitate în rândul cadrelor didactice și creșterea suportului acestora pentru acțiunile de protest
Pierderea treptată a identității și a prestigiului unei instituții de învățământ bine cunoscuă.
Diminuarea numărului de absolvenți bine pregătiți.
Avănd în vedere cele menționate anterior,noi elevii anului II AMF(asistenți medicali de farmacie)ai Școlii Postliceale Piatra Neamț,ne adresăm Excelenței Voastre cu rugămintea de a decide renunțarea la această absorbție nerelevantă și fară sens.Nu suntem împotriva reformei,iar dacă constituirea Consorțiilor este soluția ,o salutăm.Totuși vă rugăm să țineți seama în constituirea consorțiilor de faptul că anumite instituții,printre care și a noastră,pot fi asociate doar pe criterii de profiluri inrudite.
Cu speranța că nu ne veți dezamăgi,vă dorim sănătate și succes în carieră!
Piatra Neamț
02.09.2025 Cu deosebită considerație Colectivul de elevi ai anului II AMF
Școala Postliceală Sanitară Piatra Neamț”


