Ionuț - Antoniu Lovin 
Pe 14 septembrie este Înălțarea Sfintei Cruci o sărbătoare de profundă semnificație spirituală și tradițională.
În fiecare an, pe 14 septembrie, creștinii ortodocși și catolici celebrează Înălțarea Sfintei Cruci, una dintre cele mai vechi și importante sărbători ale creștinismului. Cunoscută și ca Ziua Crucii, această zi marchează nu doar un moment de profundă reflecție religioasă, ci și o serie de tradiții și obiceiuri populare păstrate cu sfințenie în comunitățile din România.
Originea sărbătorii
Sărbătoarea amintește de două evenimente istorice esențiale:
– Găsirea Sfintei Cruci de către împărăteasa Elena, mama Sfântului Împărat Constantin cel Mare, în anul 326, pe dealul Golgota.
– Înălțarea solemnă a Crucii în fața poporului de către patriarhul Macarie al Ierusalimului, la 14 septembrie 335.
Un al doilea moment important este recuperarea Crucii din mâinile perșilor, în anul 629, de către împăratul bizantin Heraclius.
Tradiții și obiceiuri
Înălțarea Sfintei Cruci este o zi de post aspru, în care credincioșii se abțin de la mâncăruri de origine animală și, în unele cazuri, țin post negru. Se evită consumul de usturoi, nuci, prune și pește, deoarece miezul acestora amintește de forma crucii.
În biserici se oficiază slujbe speciale, iar credincioșii se închină la Sfânta Cruce, considerată simbol al jertfei, al biruinței asupra morții și al mântuirii.
În tradiția populară, ziua este cunoscută și ca:
– Cârstovul Viilor – începutul culesului strugurilor în zonele viticole.
– Ziua Șarpelui – momentul în care reptilele se retrag în ascunzișuri pentru iarnă.
Se adună plante de leac precum busuioc, cimbru sau năvalnic, care sunt sfințite la biserică și păstrate lângă icoane pentru protecție și vindecare. În Bucovina, se atârnă cruci de busuioc sfințit în pomii neroditori pentru fertilitate.
Pentru creștini, Crucea nu este doar un obiect de cult, ci simbolul iubirii divine, al jertfei lui Hristos și al speranței în viața veșnică.
Înălțarea Sfintei Cruci este un prilej de reculegere, rugăciune și purificare, dar și o punte între credința străveche și tradițiile care dau identitate spirituală poporului român.
