Un incident s-a produs în această dimineață, în jurul orei 11:10, în localitatea Cotu Vameș, județul Neamț. Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roman au fost alertați cu privire la accidentul în care a fost implicat un minor de doar 10 ani.
Potrivit primelor informații, copilul se deplasa pe bicicletă către unitatea de învățământ unde este elev. În apropierea școlii, acesta s-ar fi dezechilibrat și a căzut, suferind mai multe leziuni. Din spusele martorilor, băiatul ar fi întârziat la ore, iar emoțiile l-ar fi făcut să nu mai fie atent la drum.
Minorul a fost preluat de un echipaj medical și transportat de urgență la spital pentru îngrijiri. Din fericire, viața sa nu este în pericol. Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele producerii accidentului.
