Un furt de bijuterii a avut loc miercuri după-amiază, într-un magazin de bijuterii din municipiul Piatra-Neamț. Două persoane au profitat de un moment de neatenție și au sustras bijuterii valoroase, însă intervenția rapidă a angajaților și a polițiștilor a dus la reținerea suspecților.
Potrivit IPJ Neamț, „profitând de neatenția angajatelor, două persoane ar fi sustras 3 inele cu diamant, în valoare de aproximativ 10.000 de lei”. Furtul a fost observat chiar la ieșirea din magazin, când una dintre angajate a sesizat comportamentul suspect al celor doi.
Unul dintre suspecți a fost imobilizat pe loc de angajați, în timp ce cel de-al doilea a fost urmărit de un alt salariat. În fuga sa, acesta a abandonat inelele sustrase, bijuteriile fiind recuperate.
Polițiștii sosiți la fața locului au identificat persoana imobilizată, un bărbat de 32 de ani, din Piatra-Neamț. În urma investigațiilor, a fost depistat și cel de-al doilea suspect, un tânăr de 22 de ani, din aceeași localitate.
Cei doi au fost reținuți pentru 24 de ore, iar cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.
