Miercuri, 17 decembrie, polițiștii de prevenire din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț au adus un strop de bucurie și speranță la Școala Gimnazială nr. 11 din municipiul Piatra-Neamț, devenind mesagerii faptelor bune pentru Narcisa, o fetiță în vârstă de 12 ani.
Oamenii legii au cunoscut-o pe Narcisa în cadrul activităților preventive desfășurate pe parcursul anului școlar. Deși viața nu i-a oferit cele mai ușoare începuturi, iar situația familială nu este una ideală, eleva a demonstrat perseverență, seriozitate și dorință de a învăța, fiind apreciată de cadrele didactice pentru implicarea și rezultatele sale.

Impresionați de determinarea ei, polițiștii au decis ca, în prag de sărbători, să îi facă o surpriză menită să îi aducă zâmbetul pe chip și încredere în propriile forțe.
Grija față de copii depășește, de multe ori, limitele profesiei. Prin astfel de gesturi, polițiștii nemțeni își doresc să fie alături de cei mici în momente importante, oferindu-le sprijin, speranță și motivația de a-și continua drumul pe calea educației.
Darurile oferite Narcisei au fost achiziționate cu sprijinul colegilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț, cărora le este adresată aprecierea pentru implicare și solidaritate.
