Oplus_131072
Un priveghi s‑a transformat într‑un coșmar în noaptea de Anul Nou, în orașul Bicaz. O casă în care familia veghea trupul unui bărbat decedat a fost cuprinsă de flăcări, iar incendiul s‑a extins cu o violență uriașă. Patru persoane au ajuns la spital, iar trupul celui decedat nu a mai putut fi scos la timp din locuința mistuită de foc.
Potrivit ISU Neamț, primul apel la 112 a fost înregistrat la ora 02.56. Un localnic de pe strada Bistriței a anunțat că locuința vecinilor arde, iar oamenii s‑au autoevacuat. În doar zece minute, dispeceratul a mai primit încă nouă apeluri despre același incendiu, inclusiv informația că în casă se afla trupul unui bărbat de 72 de ani, decedat cu două zile înainte și pregătit pentru înmormântare.

La fața locului au intervenit 15 pompieri militari cu trei autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD de la Detașamentul Piatra‑Neamț. În sprijin au venit și echipaje de la SVSU Bicaz, Bicazu‑Ardelean și Bicaz‑Chei, precum și o ambulanță SAJ.
Când au ajuns forțele de intervenție, flăcările cuprinseseră deja întreaga locuință și anexele gospodărești, existând pericolul ca incendiul să se extindă la casele din apropiere.
Echipajele medicale au acordat îngrijiri pentru patru persoane care suferiseră intoxicații cu fum, arsuri și tăieturi la mâini și picioare, provocate în timpul evacuării prin ferestre. Toate cele patru victime au fost transportate la spital.
În interior, pompierii au găsit trupul carbonizat al bărbatului decedat, care nu a putut fi evacuat din cauza flăcărilor violente.
Pagubele sunt uriașe: casa și anexele – aproximativ 200 de metri pătrați – au fost distruse complet, împreună cu mobilierul, electrocasnicele, hainele și documentele familiei. Sursa ISU Neamț
