Oplus_131072
Un pompier aflat în timpul liber a intervenit prompt, astăzi după-amiază, pentru a acorda primul ajutor unui copil lovit de un vehicul în localitatea Vânători-Neamț.
Incidentul s-a petrecut în jurul orei 12:45, când sg. maj. Cucoș Iustin, paramedic în cadrul Detașamentului de Pompieri Târgu-Neamț, a observat un băiat căzut pe carosabil, rănit în urma impactului. Fără ezitare, acesta a alergat spre copil și a constatat că micuțul prezenta o rană la cap și sângera abundent.
Iustin a aplicat imediat o compresă pentru a opri hemoragia și a solicitat celor aflați în zonă să apeleze numărul unic de urgență 112. Ulterior, a așezat copilul în poziția laterală de siguranță și l-a acoperit cu o pătură din autoturismul său, pentru a preveni hipotermia.
La scurt timp, un echipaj medical al Serviciului de Ambulanță Județean Neamț a ajuns la fața locului și a preluat băiatul de 8 ani, aflat într-o stare stabilă. Acesta a fost transportat la spital pentru investigații suplimentare.

Sg. maj. Cucoș Iustin este pompier și paramedic din anul 2023, după absolvirea Școlii de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă Boldești.
Un gest firesc pentru un salvator, dar esențial pentru viața unui copil.
Felicitări, Iustin!
