Joi, 15 ianuarie, primarul municipiului Piatra-Neamț, Adrian Niță, a anunțat redeschiderea Școlii „Daniela Cuciuc”, un moment pe care l-a descris ca fiind esențial pentru viitorul educațional al orașului. Evenimentul marchează finalizarea lucrărilor de modernizare, după luni de întârzieri și dificultăți administrative.
Edilul a subliniat că inaugurarea nu reprezintă doar o etapă tehnică, ci un angajament față de comunitate. „Astăzi am deschis, din nou, o ușă importantă pentru viitorul orașului nostru: Școala ‘Daniela Cuciuc’. Nu este doar o inaugurare, ci un moment care vorbește despre răbdare, responsabilitate și despre grija față de copiii noștri”, a transmis acesta.
Adrian Niță a explicat că blocarea plăților la nivel guvernamental a generat disconfort pentru elevi, profesori și părinți, însă a mulțumit tuturor pentru înțelegere și răbdare. Totodată, a recunoscut contribuția tuturor celor implicați în proiect – de la fosta administrație, până la echipele de lucru și cadrele didactice.
Primarul a vorbit și despre rolul pe termen lung al instituției: „Îmi doresc ca Școala ‘Daniela Cuciuc’ să fie un loc al siguranței, al performanței și al armoniei, unde copiii să vină cu bucurie, iar dascălii să modeleze caractere și destine”.
În mesajul său, edilul a subliniat că adevărata investiție rămâne cea în oameni și în viitorul lor, nu doar în infrastructură. Redeschiderea școlii reprezintă, astfel, un pas important în direcția consolidării sistemului educațional local.
