O amplă operațiune a polițiștilor de la Combaterea Criminalității Organizate Neamț, coordonată de procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Neamț, a dus la documentarea activității ilegale a trei persoane, cu vârste de 19, 27 și 33 de ani. Cei trei sunt cercetați pentru constituirea unui grup infracțional organizat și trafic de droguri de risc și mare risc.
Anchetatorii spun că, încă din iunie 2025, cei trei ar fi pus bazele unui grup structurat, construit pe relații de prietenie, cu scopul de a obține sume importante de bani din vânzarea de substanțe interzise în municipiul Roman și în localitățile din jur. Drogul preferat ar fi fost 3-CMC, cunoscut sub numele de „cristal”, vândut cu prețuri între 400 și 600 de lei doza.
În perioada noiembrie–decembrie 2025, polițiștii au reușit să indisponibilizeze mai multe cantități de droguri de mare risc. Iar ieri, 2 februarie 2026, în timpul perchezițiilor, au fost descoperite 94 de doze de canabis, 27 de doze și alte 65 de grame de 3-CMC, grindere, cântare de precizie, obiecte cu urme de substanțe, trei pistoale airsoft și bani în lei și euro.

Potrivit anchetatorilor, drogurile ajungeau în special la tineri și elevi – o categorie considerată extrem de vulnerabilă.
Cei trei se aflau deja sub control judiciar într-un alt dosar, aflat pe rolul Tribunalului Neamț, după ce fuseseră trimiși în judecată în septembrie 2025 pentru infracțiuni similare.
La finalul perchezițiilor de ieri, procurorii DIICOT au dispus reținerea lor pentru 24 de ore, iar astăzi judecătorul de drepturi și libertăți de la Tribunalul Neamț a fost sesizat cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Acțiunea a fost sprijinită de jandarmii Inspectoratului de Jandarmi Județean Neamț.
Autoritățile reamintesc că, pe tot parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție și de toate drepturile prevăzute de lege. Sursa IPJ Neamț
