Miercuri, 11 februarie, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Neamț au desfășurat o acțiune amplă pentru prevenirea și combaterea traficului și furtului de autovehicule. În timpul verificărilor, oamenii legii au făcut o descoperire surprinzătoare chiar în municipiul Piatra-Neamț.
Pe o stradă din oraș, polițiștii au identificat un autoturism fără plăcuțe de înmatriculare, care, în urma verificărilor, s-a dovedit a fi furat din Franța la data de 18 decembrie 2023. Mașina, evaluată la aproximativ 8.000 de euro, figura în bazele de date internaționale ca fiind sustrasă.
În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire, iar autovehiculul a fost ridicat de polițiști în baza unei ordonanțe emise de organele de cercetare penală. Mașina urmează să fie introdusă în camera de corpuri delicte, până la finalizarea anchetei.
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cine a adus autoturismul în țară și în ce împrejurări a ajuns pe teritoriul României. Sursa IPJ Neamț
