Anul 2025 a reprezentat pentru Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Petrodava” al județului Neamț un an al eficienței și al investițiilor istorice. Cu un deficit de personal care a menținut gradul de încadrare la 71,52%, salvatorii nemțeni au demonstrat o capacitate de efort remarcabilă, gestionând cu succes 14.491 de misiuni operative – o medie de aproape 40 de intervenții zilnice.
Cifrele care au salvat comunitatea:
- Asistență Medicală de Urgență (SMURD): Paramedicii nemțeni au executat 10.994 de misiuni, acordând sprijin vital pentru 10.774 de persoane, dintre care 471 de copii. Timpul mediu de răspuns în mediul urban s-a menținut la standarde de excelență: 5 minute și 09 secunde.
- Stingerea Incendiilor: Au fost gestionate 683 de incendii, înregistrându-se o scădere de 13,76% față de anul 2024. Intervenția promptă a limitat dezastrele, fiind salvate bunuri evaluate la peste 93 de milioane de lei.
- Misiuni de impact și reziliență: Pompierii nemțeni au fost în prima linie în gestionarea a peste 400 de misiuni în timpul inundațiilor severe din comunele Borca și Farcașa, au evitat o tragedie majoră prin evacuarea a 56 de elevi din autocarul cuprins de flăcări la Roman (aflat lângă o stație GPL) și au reprezentat România în misiunile de stingere a incendiilor forestiere din Grecia.
Preventiv: Mai multă siguranță pentru cetățeni Eforturile s-au concentrat pe siguranța publică, Inspecția de Prevenire derulând controale de fond la toate unitățile administrativ-teritoriale din județ. Au fost verificate riguros unitățile de învățământ, spitalele și obiectivele de turism, fiind soluționate 798 de cereri pe linia avizării și autorizării de securitate la incendiu.
Infrastructură: Construim casa salvatorilor nemțeni Anul 2025 marchează o etapă istorică în modernizarea condițiilor de muncă ale pompierilor, ca rezultat al eforturilor continue și al parteneriatelor instituționale:
- Finalizare PNRR: A fost recepționată modernizarea Pavilionului administrativ al Detașamentului de Pompieri Roman (investiție de 6,07 milioane lei).
- Parteneriat strategic cu CJ Neamț: Continuă lucrările la noua subunitate a Detașamentului Târgu Neamț, o investiție capitală de 8.599.000 lei realizată de Consiliul Județean, programată pentru finalizare în 2026.
- Extindere teritorială: A fost semnat contractul de proiectare și execuție pentru subunitatea din Roznov, urmând să facem același lucru în acest an și pentru subunitatea din Dragomirești.
„Anul 2025 ne-a arătat că valoarea unei unități nu stă doar în numărul de oameni, ci în calitatea, tenacitatea și profesionalismul lor. Cifrele acestui bilanț se traduc, în realitate, în vieți salvate și tragedii evitate. Pentru anul 2026, principala mea misiune rămâne atragerea de noi investiții și finalizarea proiectelor de infrastructură, pentru că respectul față de salvatori și cetățeni înseamnă condiții moderne de intervenție.”
General de brigadă dr. ing. Mihai Ciprian MITREA, Inspector Șef al ISU Neamț.
RAPORT DE EVALUARE
A ACTIVITĂȚII DESFĂȘURATE DE ISU NEAMȚ ÎN ANUL 2025
Activitatea Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Petrodava” al județului Neamț a vizat cu prioritate, în anul 2025, trei dintre cele cinci domenii de acțiune esențiale în managementul situațiilor de urgență: prevenire, pregătire și răspuns, reușind să asigure monitorizarea cât mai eficientă a situațiilor de urgență, concomitent cu dezvoltarea capacității de răspuns.
În anul 2025 s-a menținut nivelul de complexitate al anilor precedenți, acțiunile inspectoratului fiind concentrate pe misiunile de gestionare a efectelor inundațiilor din comunele Borca și Farcașa precum și pe misiunile de gestionare a incendiilor de fond forestier din Republica Elenă.
APĂRAREA ÎMPOTRIVA INCENDIILOR
În domeniul activității preventive
Inspecția de Prevenire prin Compartimentul Avizare Autorizare a soluționat un număr total de 798 cereri în domeniul avizării autorizării, fiind emise următoarele tipuri de documente:
- aviz de securitate la incendiu: 140;
- respingere aviz de securitate la incendiu: 142;
- autorizație de securitate la incendiu: 77;
- respingere autorizație de securitate la incendiu: 58;
- solicitare aviz amplasare în parcelă: 0 emise / 3 respinse;
- solicitare aviz de acces la drumurile publice: 1 emis / 3 respinse;
- punct de vedere PUG, PUZ și PUD: 30;
- solicitări acorduri pentru organizarea jocurilor de artificii: 8 emise / 6 respinse;
- solicitări acorduri comercializare articole pirotehnice: 1 emis / 1 respins;
- alte tipuri de documente (neîncadrări, asistență tehnică etc.):
O activitate importantă desfășurată de compartimentul avizare autorizare a fost asistența tehnică de specialitate acordată pe teren în afara controalelor la obiective de investiții. ISU Neamț a fost solicitat să participe prin reprezentați la 37 de recepții la terminarea lucrărilor și s-au înregistrat 10 de prezentări în Comisia de Analiză Tehnică care s-a întrunit la sediul Agenției de protecție a Mediului Neamț.
Din cele 77 de autorizații de securitate la incendiu sunt de menționat cel 21 emise pentru obiective de învățământ, atât la obiective vechi cât și nou puse în funcțiune, în prezent existând un număr de 34 clădiri de învățământ pentru care este necesară obținerea acestui act administrativ, față de 24 la sfârșitul anului 2024.
În anul 2025 au fost executate controale de fond la toate unitățile administrativ teritoriale din județ, respectiv: municipiile Piatra Neamț și Roman, orașele Târgu Neamț și Bicaz și 79 de comune din județ. În acest an au fost executate controale de fond si tematice la: unități sanitare cu paturi, unități de îngrijire și cazare a copiilor instituționalizați, bătrânilor și persoanelor cu handicap, unități de cult, unități silvice (ocoale silvice și operatori economici de prelucrare primară a lemnului), unități de cultură, obiective de turism (hoteluri, vile, cabane, pensiuni) și de agrement (complexe de agrement, restaurante), unități de învățământ, spații comerciale, obiective care funcționează fără autorizație de securitate la incendiu, unități de alimentație publică/turism.
Controlul de prevenire s-a axat ca latură principală pe reducerea obiectivelor care funcționează fără autorizație de securitate la incendiu și efectuarea de controale de fond la localități și unități de învățământ. În anul 2025 s-au executat, în medie, un număr de 138 de controale/inspector de prevenire (comparativ cu 196 de controale în anul 2024), luându-se în calcul efectiv personalul care a efectuat aceste controale de prevenire, adică personalul CCAP.
În anul 2025 au fost aplicate un număr de 270 de amenzi comparativ cu 253 aplicate în 2024, pe fondul unei scăderi a cuantumului amenzilor, de la 4.329.501 lei în 2024 la 3.659.000 în 2025, cu o medie de 13.552 lei/amendă. De asemenea, au fost aplicate un număr de 3432 de avertismente, numărul acestora fiind în creștere prin raportare la cele 2193 de avertismente aplicate în 2024.
Au fost înregistrate situații în care 3 obiective au intrat sub incidența HGR 915/2015 fiind aplicate 3 sancțiuni complementare de oprire a funcționării: Lazăr A. Mihai Întreprindere familială – Pensiunea „Bălan”, comuna Gârcina; S.C. PANMAX PROD S.R.L. – spațiu comercial, comuna Grumăzești; S.C. Geldostar S.R.L. și S.C. Calipso Mary S.R.L. – spațiu comercial comuna Răucești;
În domeniul operativ
În zona de competență a Inspectoratului pentru Situații de urgență „Petrodava” al județului Neamț s-au produs 683 incendii (inclusiv vegetație uscată), din care 682 s-au produs pe teritoriul județului nostru, iar 1 incendiu s-a produs în județul Iași. Numărul de incendii (inclusiv cele de vegetație uscată/arderi necontrolate) a scăzut cu 13,76%, de la 792 în anul 2024, la 683 în 2025, după ce în anul 2022 fuseseră înregistrate 1022 incendii (inclusiv vegetație uscată).
| Nr. crt. | Tip cauză de incendiu | 2023 | 2024 | Dinamica |
| 1. | Instalații electrice defecte | 115 | 130 | +15 |
| 2. | Echipamente electrice improvizate | 6 | 3 | -3 |
| 3. | Aparate electrice sub tensiune nesupravegheate | 5 | 6 | +1 |
| 4. | Sisteme de încălzire defecte | 10 | 12 | +2 |
| 5. | Mijloace de încălzire improvizate | 7 | 7 | 0 |
| 6. | Mijloace de încălzire nesupravegheate | 27 | 17 | -10 |
| 7. | Coș, burlan de fum defect sau necurățat | 114 | 96 | -18 |
| 8. | Cenușă, jar și scântei de la sistemele de încălzit | 25 | 29 | +4 |
| 9. | Jocul copiilor cu focul | 10 | 7 | -3 |
| 10. | Fumatul | 38 | 23 | -15 |
| 11. | Focul deschis în spații deschise (vegetație uscată, deșeuri, miriște etc) | 38 | 21 | -17 |
| 12. | Focul deschis în spații închise (lumânări, făclii, chibrituri, brichete) | 36 | 36 | 0 |
| 13. | Sudură | 0 | 5 | +5 |
| 14. | Autoaprindere sau reacții chimice | 1 | 4 | +3 |
| 15. | Scântei mecanice, electrostatice sau frecare | 1 | 2 | +1 |
| 16. | Scurgeri (scăpări) de produse inflamabile | 8 | 8 | 0 |
| 17. | Defecțiuni tehnice de proiectare, construcții și montaj | 2 | 1 | -1 |
| 18. | Defecțiuni tehnice de exploatare | 4 | 5 | +1 |
| 19. | Explozie urmată de incendiu | 0 | 4 | +4 |
| 20. | Accident urmat de incendiu | 1 | 0 | -1 |
| 21. | Trăsnet și alte fenomene naturale | 1 | 1 | 0 |
| 22. | Acțiune intenționată | 41 | 24 | -17 |
| 23. | Alte împrejurări | 0 | 2 | +2 |
| TOTAL | 490 | 443 | -47 | |
Din totalul celor 683 incendii produse în zona de competență a Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Petrodava” al județului Neamț (inclusiv cele de vegetație uscată/arderi necontrolate), 4 incendii au fost stinse doar de către serviciile voluntare pentru situații de urgență, 4 incendii au fost stinse de către populație și 1 incendiu s-a stins de la sine, înainte de sosirea serviciilor profesioniste.
Situația indicatorilor la cele 674 incendii la care au intervenit serviciile profesioniste singure sau în cooperare cu serviciile voluntare, se prezintă astfel:
- Distanța medie parcursă la incendii este de 12,80 km;
- Timpul mediu de răspuns la incendii este de 14 minute și 09 secunde;
- Viteza medie de deplasare a autospecialelor la incendii este de 54,3 km/h;
- Durata medie de intervenție la incendii a fost de 1 oră, 08 minute și 00 secunde.
În anul 2025, incendiile nu au produs doar pagube materiale ci și victime omenești: 7 persoane adulte au decedat, 36 persoane au fost rănite iar 10 persoane au fost salvate, față de anul 2024 când 10 persoane adulte au decedat și 21 persoane adulte au fost rănite, iar 29 persoane adulte au fost salvate.
Pagubele rezultate în urma incendiilor au fost estimate la cca. 21.357,90 mii lei, însă intervenția serviciilor profesioniste și voluntare a condus la limitarea pagubelor, fiind salvate bunuri în valoare estimată de cca. 93.137,497 mii lei.
Cele mai importante incendii la care s-a intervenit pe parcursul anului 2025 au fost:
- În data de 01.2025, Detașamentul de pompieri Roman a fost alertat pentru stingerea unui incendiu produs la un autocar proprietatea SC RIM&MLM SRL, existând riscul de propagare la o stație de distribuție GPL aparținând SC BRILIANT SRL, aflată în imediata apropiere. Toți cei 56 de elevi și profesori s-au auto-evacuat până la momentul sosirii forțelor profesioniste și nici o persoană nu a fost rănită.
Au ars elementele combustibile din compunerea autocarului: capitonaj, mase plastice, izolație instalație electrică cât și alte materiale combustibile din compunerea motorului. În urma incendiului a fost afectată și stația de distribuție GPL ante-menționată.
S-au dispus măsuri de evacuare a populației pe o rază de circa 25 metri și au fost evacuate 12 persoane din 9 imobile.
- În perioada 07 – 01.08.2025, ca urmare a manifestării fenomenelor hidro-meteorologice periculoase din comunele Borca, Farcașa și Poiana Teiului, forțele de intervenție ale serviciilor profesioniste dar și voluntari (SVSU, cetățeni, ONG-uri) au executat aproximativ 400 de misiuni pentru:
- Evacuare apă din gospodării/curți/fântâni/beciuri;
- Decolmatare șanțuri/rigole;
- Îndepărtare aluviuni din curți/drumuri;
- Evacuarea bunurilor din imobilele afectate;
- Distribuire ajutoare umanitare
Nr. total locuințe afectate:
- În comuna Farcașa: 117;
- În comuna Borca: 69
Nr. total anexe gospodărești afectate:
- În comuna Farcașa: 119;
- În comuna Borca:
Au fost gestionate intervențiile produse ca urmare a inundațiilor de pe raza comunelor Borca și Farcașa, executându-se activități de coordonare în P.O.A. amplasat în comuna Farcașa. Totodată, pe timpul desfășurării activităților de intervenție la inundații în comunele Borca și Farcașa, prin Ordinul Prefectului nr. 271 din 30.07.2025, a fost activat Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției Neamț fiind încadrat cu personal din cadrul ISU, SGA, IPJ, IJJ Neamț, respectiv din cadrul Autorităților publice ale comunelor Borca și Farcașa – a fost dezactivat în data de 01.08.2025, ora 20.00.
PROTECȚIA CIVILĂ
Control riscuri la dezastre
Pe parcursul anului 2025 au fost emise 2 avize de protecție civilă, fără a avea solicitări de emitere a autorizațiilor de protecție civilă.
La începutul anului 2025, Inspectoratul pentru Situații de Urgență ‚,Petrodava’’ al județului Neamț avea în evidență 4 operatori economici clasificați după Legea nr. 59/2016 privind controlul asupra pericolelor de accident major în care sunt implicate substanțe periculoase. Astfel au fost executate inspecții la toate obiectivele supuse prevederilor Legii 59/2016, astfel: S.C. GA PRO CO CHEMICALS S.A., S.C. KOBER Turturești, S.C OSCAR DOWNSTREAM ROMAN, SC KOBER SRL Dumbrava Roșie.
Conform prevederilor art.23 alin. (4) din OMAI 156/2017 privind elaborarea și testarea planurilor de urgență în caz de accidente majore în care sunt implicate substanțe periculoase, în luna mai a anului 2025 a fost testat P.U.E. al S.C. GA PRO CO CHEMICALS S.A. Premergător testării, P.U.E. a fost actualizat și transmis eșalonului superior cu 15 zile înainte de data expirării.
A fost evaluată și validată Politica de Prevenire a Accidentelor Majore pentru amplasamentul deținut de S.C. KOBER SRL punct de lucru Turturești.
În anul 2025 au fost emise un număr de 107 avize pentru rutele de transport deșeuri periculoase.
În domeniul operativ
În anul 2025, serviciul profesionist pentru situații de urgență și serviciile voluntare pentru situații de urgență au executat 14.491 misiuni în zona de competență, în medie 39,70 pe zi, numărul acestora crescând cu 0,17% față de anul 2024 când au fost executate 14.466 misiuni.
Față de anul 2024 când a executat 3191 misiuni, cu excepția intervențiilor echipajelor S.M.U.R.D., în 2025, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Petrodava” al județului Neamț a executat 3361 misiuni (aproximativ 9,21 intervenții/zi), din care:
- 437 pentru stingerea incendiilor (13,00%);
- 233 incendii de vegetație și altele (6,93%);
- 790 misiuni pentru asistența persoanelor (23,50%);
- 2 misiuni pentru degajări de persoane – în urma prăbușirii;
- 3 misiuni pentru degajări de persoane – din accident de muncă;
- 51 misiuni pentru degajări de persoane – din alte cauze;
- 6 misiuni pentru persoane cu intenția de a se arunca în gol;
- 165 misiuni pentru persoane rămase blocate în local, apartament, ascensor, la înălțime;
- 3 misiuni pentru persoane căzute în locuri publice;
- 521 misiuni pentru transport persoane supraponderale;
- 30 misiuni pentru căutare – salvare – altele medii (excepție cel acvatic);
- 9 misiuni pentru căutare-salvare – în mediul acvatic.
- 342 alte situații de urgență (10,18%)
- 116 misiuni pentru inundații;
- 52 misiuni pentru fenomene meteorologice periculoase;
- 2 misiuni pentru poluări ale cursurilor de apă internă;
- 67 misiuni pentru evenimente publice de amploare care pot genera situații de urgență;
- 2 misiuni pentru avarierea gravă a sistemelor de gospodărie comunală;
- 34 misiuni pentru alte situații de urgență;
- 63 misiuni pentru asanarea teritoriului de muniții;
- 5 misiuni pentru distrugerea muniției asanate;
- 1 misiune pentru epizootii.
- 31 misiuni pentru protecția mediului (0,92%);
- 544 alte intervenții (16,19%) din care:
- 101 misiuni pentru alte intervenții;
- 54 misiuni pentru salvări de animale;
- 6 misiuni pentru transport apă potabilă/menajeră;
- 380 misiuni pentru asigurare/supraveghere zonă de producere probabilă a situațiilor de urgență (accidente rutiere, țeavă de gaz, aterizări/decolări elicoptere);
- 3 misiuni pentru explozii neurmate de incendiu (asigurare/supraveghere zonă)
- 96 misiuni de sprijin (2,86%);
- 40 misiuni la exerciții cu forțe și mijloace în teren (1,19%);
- 589 misiuni de recunoașteri în teren și activități de educare și instruire în domeniul situațiilor de urgență (17,52%);
- 1 misiune de descarcerare la accident rutier urmat de incendiu (0,03%);
În anul 2025, forțele de intervenție ale inspectoratului județean pentru situații de urgență au fost alertate în 258 de situații care s-au dovedit a fi alarme false, întors din drum și deplasări fără intervenție.
Comparativ cu anul 2024, numărul intervențiilor la care au acționat serviciile profesioniste pentru situații de urgență a crescut cu 5,32%, de la 3191 în anul 2024, la 3361 în anul 2024.
Echipa pirotehnică a executat 85 de misiuni, din care 63 misiuni de asanare a teritoriului de muniția rămasă neexplodată din timpul celui de-al doilea război mondial, 16 misiuni de pregătire de specialitate în teren, 1 misiune de monitorizare fenomen zăpor și 5 misiuni de distrugere a muniției. Raportat la anul 2024, numărul acțiunilor de protecție civilă a scăzut cu 15% de la 100 în anul 2024 la 85 în anul 2025.
Repartiția situațiilor de urgență din punct de vedere al tipurilor de risc, situația aferentă anului 2025 se prezintă astfel:
- 407 ca urmare a declanșării riscurilor naturale:
- 233 incendii de vegetație;
- 52 fenomene hidrometeorologice periculoase;
- 6 misiuni pentru transport apă potabilă/menajeră;
- 116 misiuni pentru inundații;
- 67 ca urmare a declanșării riscurilor tehnologice
- 63 de misiuni de asanare a teritoriului de muniție rămasă neexplodată;
- 2 misiuni pentru poluări ale cursurilor de apă internă;
- 2 misiuni pentru avarierea gravă a sistemelor de gospodărie comunală.
- 1 ca urmare a declanșării riscurilor biologice:
- 0 epidemii;
- 1
Au fost monitorizate 2247 transporturi deșeuri periculoase ce au avut ca punct de plecare sau au tranzitat județul nostru, față de 2201 în anul 2024.
În vederea reducerii timpului de răspuns la intervenții în scopul limitării pagubelor, participarea serviciilor voluntare pentru situații de urgență din județul Neamț a înregistrat o scădere, numărul intervențiilor scăzând cu 19,85%, de la 1083 în 2024 la 868, acestea acționând singure sau în sprijinul forțelor profesioniste pentru:
- 285 misiuni la incendii;
- 134 misiuni pentru incendii de vegetație uscată și la coșuri de fum, fără alte pagube materiale;
- 74 intervenții pentru alte situații de urgență;
- 51 alte intervenții;
- 35 pentru asistența persoanelor;
- 4 pentru protecția mediului;
- 285 recunoașteri în teren la obiective/localități.
Concluzii din gestionarea situațiilor de urgență în perioada 2005-2024
În perioada 2005-2025, serviciile profesioniste, voluntare și private pentru situații de urgență au desfășurat 155.980 intervenții în situații de urgență, principalele concluzii ce pot fi trase, fiind următoarele:
- Numărul situațiilor de urgență ce au fost gestionate au crescut constant, de la 506 în 2005, la 491 în 2025; creșterea a fost puternică în perioada 2005-2009, de la 506 intervenții în 2005, la 1.133 intervenții în 2009, a marcat un salt brusc în 2010, odată cu înființarea S.M.U.R.D., la 3.233 intervenții, fiind într-o continuă creștere, trecând de pragul a 10.000 de intervenții în 2017.
- După o creștere semnificativă a numărului de incendii de la 305 în 2005, la 441 în 2007, se pare că numărul acestora s-a stabilizat undeva în intervalul 400-500, existând 8 ani în această perioadă în care numărul anual al incendiilor s-a înscris în această zonă, anul acesta numărul lor (fără incendii de vegetație) fiind de 437;
- Intervențiile pentru stingerea incendiilor de vegetație au avut o tendință de creștere constantă, plecând de la zero, la 282 în anul 2023, cu variații anuale determinate de condițiile meteorologice, în anul 2025 înregistrându-se 233 de astfel de intervenții;
- Misiunile pentru asistența persoanei au crescut constant, de la 24 în 2005, la 790 în 2025, în special ca urmare a manifestării tot mai pregnante a rolului inspectoratelor pentru situații de urgență în asigurarea securității umane;
- Cetățenii conștientizează tot mai mult drepturile fundamentale și solicită asistența specializată din partea Statului Român, apelarea numărului de urgență „112” fiind un indicator al acestui proces, inclusiv prin aceea că numărul solicitărilor false scade constant, fenomen îmbucurător.
ASISTENȚA MEDICALĂ DE URGENȚĂ – PRIMUL AJUTOR CALIFICAT
Numărul solicitărilor pentru acordarea primului ajutor calificat, a asistenței medicale de urgență sau pentru efectuarea operațiunilor de descarcerare a fost în scădere în anul 2025, fiind executate 10.994 de misiuni (din care 1323 intervenții ale echipajelor de terapie intensivă mobilă), spre deosebire de anul 2024 când au fost executate 11.133 misiuni (din care 1174 intervenții ale echipajului de terapie intensivă mobilă).
Echipajele de descarcerare, prim ajutor calificat și terapie intensivă mobilă din cadrul S.M.U.R.D. Neamț au executat misiuni pentru:
- 256 misiuni – acordarea primului ajutor calificat și a asistenței medicale de urgență;
- 259 misiuni – asistență medicală de urgență / prim ajutor calificat la accident rutier;
- 4 misiuni – asistență medicală de urgență / prim ajutor calificat la accident feroviar;
- 19 misiuni – descarcerarea la accidente rutiere;
- 132 misiuni – transport interclinic medicalizat;
- 31 misiuni – alte intervenții (asigurare/supraveghere zonă afectată – sesizare urs);
- 17 misiuni – misiuni de sprijin (la incendii, la asistență medicală de urgență, la descarcerare);
- 1 misiune – asistența persoanelor – căutare-salvare în mediu acvatic;
- 1 misiune – asistența persoanelor – cu intenția de a se arunca în gol;
- 1 misiune – informare preventivă – măsuri prim ajutor medical;
- 1 misiune – transport persoană supraponderală.
În anul 2025, echipajele pentru acordarea primului ajutor calificat, a asistenței medicale de urgență sau pentru efectuarea operațiunilor de descarcerare ale inspectoratului județean pentru situații de urgență au fost alertate în 272 de situații care s-au dovedit a fi alarme false, întors din drum și deplasări fără intervenție.
În 2025, echipajele S.M.U.R.D. au acordat asistență la 10774 persoane (10.303 adulți și 471 copii).
Timpul mediu de răspuns al echipajelor de prim ajutor medical de urgență, terapie intensivă mobilă și ale echipajelor de descarcerare a fost de 12 minute și 16 secunde, iar timpul mediu de intervenție de 41 minute și 45 secunde. Timpul de răspuns pe medii, se prezintă astfel:
- în mediul urban a fost de 5 minute și 09 secunde;
- în mediul rural a fost de 15 minute și 58 secunde.
În anul 2025, Planul Roșu de intervenție al județului Neamț a fost activat o singură dată, pe timpul exercițiului tactic-județean cu forțe și mijloace în teren (25.05.2025).
MANAGEMENT OPERAȚIONAL
În anul 2025, numărul apelurilor primite în Dispeceratul integrat ISU – Ambulanță Neamț păstrează trendul ultimilor ani, primindu-se 146.495 apeluri (149.397 în 2024) prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență „112” (aprox. 401 apeluri/zi). Vârfurile se înregistrează în perioada de vară, de Paști și de Crăciun.
Pentru reducerea efectelor producerii situațiilor de urgență au fost transmise membrilor CJSU și președinților CLSU 251 de mesaje de înștiințare, față de 359 mesaje de înștiințare în anul 2024, ca urmare a emiterii de către Administrația Națională de Meteorologie și Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor astfel:
| Tipul fenomenului | Codul | Numărul |
| METEOROLOGICE | ||
| Atenționări meteorologice | GALBEN | 80 |
| Avertizări meteorologice | PORTOCALIU | 20 |
| Avertizări meteorologice | ROȘU | 7 |
| Atenționări de fenomene meteorologice periculoase imediate | GALBEN | 48 |
| Avertizări de fenomene meteorologice periculoase imediate | PORTOCALIU | 15 |
| Avertizări de fenomene meteorologice periculoase imediate | ROȘU | 9 |
| TOTAL mesaje de înștiințare pentru fenomene meteorologice | 179 | |
| HIDROLOGICE | ||
| Atenționări hidrologice | GALBEN | 34 |
| Avertizări hidrologice | PORTOCALIU | 27 |
| Avertizări hidrologice | ROȘU | 5 |
| Atenționări hidrologice fenomene imediate | GALBEN | 0 |
| Avertizări hidrologice fenomene imediate | PORTOCALIU | 4 |
| Avertizări hidrologice fenomene imediate | ROȘU | 2 |
| TOTAL mesaje de înștiințare pentru fenomene hidrologice | 72 | |
| TOTAL MESAJE DE ÎNȘTIINȚARE PENTRU FENOMENE METEOROLOGICE ȘI HIDROLOGICE ÎN ANUL 2023 | 251 | |
Situația mesajelor transmise prin RO-ALERT se prezintă astfel:
| Tipul de risc | Nr. alerte 2024 | Nr. alerte 2025 |
| Fenomene hidro-meteo | 85 | 43 |
| Poluare ape | 2 | 0 |
| Atenționare trafic | 0 | 0 |
| Incendii | 0 | 0 |
| Animale agresive | 126 | 68 |
| Copii dispăruți | 2 | 4 |
| Alte riscuri | 2 | 3 |
| TOTAL | 217 | 118 |
Pentru înștiințarea membrilor C.J.S.U., C.L.S.U., mass media locală privind executarea intervențiilor sau despre posibilitatea producerii unor situații de urgență au fost transmise 137.962 SMS-uri prin aplicația SMS STS, spre deosebire de anul anterior, când s-au transmis 157.653.
Pe timpul misiunilor, dar și al activităților de pregătire, ne-am bucurat de sprijinul Instituției Prefectului, Consiliului Județean Neamț, al primarilor din județ și în mod special al celor din municipiile Piatra Neamț și Roman, din orașul Târgu Neamț și comunele Poiana Teiului și Poienari – acolo unde avem dislocate subunitățile de intervenție, colegilor din Ministerul Afacerilor Interne, polițiști și jandarmi nemțeni, al colegilor din Ministerul Apărării Naționale, Direcția de Sănătate Publică, Serviciul de ambulanță al județului Neamț, Inspectoratul de Stat în construcții, Direcția de Sănătate Publică, Inspectoratul Școlar al Județului Neamț, Sistemul de Gospodărire a Apelor Neamț, S.T.S. – Biroului „112” Neamț, precum și din celelalte instituții reprezentate în Comitetul Județean pentru Situații de Urgență.
În anul 2025, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență s-a întrunit în cadrul a 30 de ședințe extraordinare ca urmare a manifestării unor situații de urgență, fiind emise 32 de hotărâri.
Exerciții de pregătire și verificare
Pe parcursul anului 2025 Centrul operațional a organizat și desfășurat 4 exerciții tactice județene, la nivelul subunităților de intervenție fiind executate un număr de 22 de exerciții cu forțe și mijloace în teren și 18 exerciții de tip TTX.
În anul supus evaluării, s-au planificat și desfășurat 17 exerciții de alarmare publică la localități. Concomitent cu exercițiile de alarmare publică, s-au desfășurat și exerciții de aplicare a regulilor de comportare în cazul producerii unor situații de urgență.
PREGĂTIREA ÎN DOMENIUL SITUAȚIILOR DE URGENȚĂ
Pregătirea personalului operativ
Pregătirea personalului unității, în anul 2025, s-a organizat și desfășurat în conformitate cu prevederile instrucțiunilor și ordinelor în vigoare.
Pregătirea specială în bazele de pregătire și centrele de formare sau antrenament a personalului operativ din subunitățile de intervenție s-a realizat în anul 2025 prin stagii de formare profesională sau cursuri organizate la centre de antrenament și pregătire de specialitate, conform anexei nr. 1 la ISU 06.
Personalul operativ din cadrul subunităților de intervenție a fost planificat pentru parcurgerea modulelor de pregătire stabilite prin ISU 06, pe baza propunerilor întocmite de către comandanții subunităților de intervenție ajungând la un număr de 76 de cadre care au parcurs pregătirea în module.
Pe parcursul anului 2025 un număr de 375 de cadre au parcurs stagiile de pregătire stabilite prin ISU 06, în cadrul centrului de instruire constituit la nivelul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Petrodava” al județului Neamț.
Echipa de scafandri din cadrul ISU Neamț a fost planificată la activitățile de scufundare organizate de Centrul de Antrenament al Scafandrilor de Intervenție Constanța în perioada 11-24.08.2025 și 08-19.09.2025, la sfârșitul anului având executate numărul minim de ore de scufundare. Echipa de scafandri are încadrate trei posturi din totalul de cinci.
La sfârșitul anului 2025 erau încadrate 8 din cele 16 funcții de alpinist de intervenție. 4 alpiniști de intervenție au participat la Stagiul XV de perfecționare pentru menținerea competențelor și trecerea într-o clasă superioară a alpiniștilor, organizat în perioada 16 – 20.06.2025 și 03-07.11.2025, în cadrul CNPPMSU.
Activitatea de educație fizică și sport
În perioada 21-23.05.2025 în municipiul Buz[u a fost organizat Campionatul de Atletism și Cros, etapa finală A.S.P.R. – Ediția 2025. Evoluția cadrelor din lotul de atletism al unității a fost una foarte bună la această etapă:
- adj. Șef Asmarandei Florin – locul I (proba aruncarea greutății 35-45)
- Adj. Popescu Radu – locul I (aruncarea greutății +45);
- Soldat Burduhaș Dumitrel – locul II (alergare 1500 m plat – 35 ani);
În perioada 03-06.06.2025 echipa de minifotbal a unității a participat la Campionatul de minifotbal Cupa ASPR, obținând locul IV. Echipa a avut următoarea componență: Cpt. Afloarei Ionuț, Plt. adj. Iftode Mihai, Plt. adj. Cojocariu Bogdan, Plt. adj. Damian Gheorghe, Plt. adj. Bălțătescu Constantin, Plt. Vîrlan Daniel, Plt. Boacă Vlad, Soldat Măriuța Ciprian, Soldat Corfu Ștefan, Soldat Atudosiei Alberto, Soldat Cotună Alexandru.
În perioada de 18-20.06.2025, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Petrodava” al județului Neamț, împreună cu Asociația Sportivă a Pompierilor din România – sucursala Neamț au organizat și desfășurat ediția a III-a a Concursului „Scări pe Toaca”. La acest concurs au participat 96 cadre militare din cadrul Inspectoratelor de Urgență din țară. La această competiție, cadrele Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Petrodava” al județului Neamț s-au ridicat la înălțimea așteptărilor, obținând rezultate remarcabile: plt. adj. Șef Grecu Mario locul III la grupa +41 ani, plt. Moldovan Florin locul III la grupa 31-40 de ani.
În perioada 29.07 – 01.08.2025 în municipiul Brașov a fost organizat concursul „Cel mai puternic pompier”, Etapa finală A.S.P.R. – Ediția 2025. Echipa reprezentativă a ISU NEAMȚ a fost formată din plt. adj. Șef Grecu Mario (+40 ani), Plt. maj. Bălușescu Andrei (30-39), plt. Buruiană David (18-29 ani), Sold. Bocancea Andrei (18-29 ani). La finalul competiției plt. maj. Bălușescu Andrei a obținut locul III la categoria lui de vârstă, echipa inspectoratului clasându-se pe locul VI.
ISU Bacău a organizat în perioada 01-04.09.2025 Etapa națională a Concursurilor serviciilor profesioniste pentru situații de urgență. Componența lotului sportiv al Inspectoratului pentru Situații de Urgență ,,Petrodava” al județului Neamț în anul 2025: cpt. Afloarei Ionuț (conducător lot), plt. adj. Mihăiluc Constantin (antrenor), plt. Moldovan Florin, plt. Vîrlan Daniel, plt. Ojică Alexandru, plt. maj. Aștefănoaei Alexandru, plt. Găvriluț Samuel, sg. maj. Cucoș Iustin, sld. Lostun Sebastian, sld Blaga Andrei, sld Hazi Tarciziu, sld. Mîndrescu Sebastian. La această competiție a fost obținut locul II cu echipa la Scara de fereastră și locul VI la clasamentul general.
În data de 06.09.2025, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Petrodava al județului Neamț și Asociația personalului în activitate și în rezervă de pompieri și protecție civilă „Salvatorul nemțean” au organizat competiția „CrosISU”- ediția a IV-a. Evenimentul face parte din activitățile dedicate sărbătoririi la 13 septembrie a Zilei pompierilor din România și își propune să promoveze mișcarea, ca parte a unui stil de viață sănătos. La această competiție au participat 110 concurenți pe traseul de atletism și cros și 57 de concurenți la cursa specifică pompierilor Fire race.
Pregătirea și formarea autorităților și populației
În conformitate cu Planificarea pregătirii în domeniul situațiilor de urgență a personalului cu funcții de conducere din administrația publică locală, servicii descentralizate și deconcentrate în anul 2024, la Centrul Zonal de Pregătire de Protecție Civilă Bacău, au fost planificate 136 de persoane cu funcții de conducere și atribuții în domeniul situațiilor de urgență din administrația publică locală. Situația participării la cursurile de pregătire în domeniul situațiilor de urgență în anul 2025 a fost de 90,44%.
Pe parcursul anului 2025 au fost desfășurate 55 de activități de verificare privind modul de organizare și funcționare a serviciilor voluntare pentru situații de urgență. În vederea pregătirii profesionale a personalului angajat și voluntar din cadrul serviciilor voluntare pentru situații de urgență, ISU Neamț a organizat și condus pregătirea în domeniul situațiilor de urgență a șefilor serviciilor voluntare.
În anul 2025 au fost avizate 2 servicii voluntare pentru situații de urgență, până la această dată fiind avizate 83,13% din totalul serviciilor voluntare pentru situații de urgență. În anul 2025, au fost emise 6 avize pentru funcția de șef SVSU.
Personalul SPIRC a urmărit ducerea la îndeplinire a Planului de pregătire în domeniul situațiilor de urgență în anul 2025, document care include și Activitățile ce urmează a se desfășura de către Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență din județul Neamț, documentul fiind aprobat prin Ordinul prefectului nr. 59 din 07.02.2025
Având în vedere numărul mare de cercuri tehnico-aplicative de elevi participante, 34 la Prietenii pompierilor și 90 la Cu viața mea apăr viața, în lunile aprilie și mai au fost organizate etape de zonă și ulterior au fost organizate etapele județene. La CVMAV Școala Gimnazială Nicolae Iorga Pângărați a obținut locul I la ciclul gimnazial și Liceul Bicaz locul I la ciclul liceal. La Prietenii pompierilor, Școala Gimnazială Girov a obținut locul I la echipajele de fete iar la echipajele de băieți locul I a fost ocupat de Școala Gimnazială Pângărați. În luna iulie a fost organizată Etapa națională a concursului cercurilor tehnico-aplicative de elevi „Prietenii Pompierilor”, în perioada 03-06.07.2025, în municipiul Vaslui, județul Vaslui. Echipele reprezentative ale județului Neamț la această etapă au fost Școala Gimnazială ,,Prof. Gheorghe Dumitreasa” Girov (echipaj fete) care a obținut locul I și Școala Gimnazială ,,Nicolae Iorga” Pângărați (echipaj băieți), care a obținut locul VI.
Numărul total de ore efectuate în anul 2025 de către voluntarii din seriile 2017, 2019, 2021, 2022, 2023, 2024 și 2025 au însumat un total de 16112,18 ore. La finalul anului 2025, la nivelul inspectoratului județean își desfășoară activitatea în cadrul programului „Salvator din Pasiune” un număr de 191 voluntari repartizați pe subunități, astfel:
- 122 voluntari – Detașamentul de pompieri Piatra-Neamț;
- 50 voluntari – Detașamentul de pompieri Roman;
- 19 voluntari – Detașamentul de pompieri Târgu Neamț.
Resurse umane
La 31.12.2025, încadrarea cu cadre și personal contractual a Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Petrodava” al Județului NEAMȚ este asigurată față de prevederile statului de organizare în proporție de 71,52%.
Au fost recrutați 4 candidați pentru Facultatea de Pompieri din cadrul Academiei de Politie „Alexandru Ioan Cuza” București, 3 candidați fiind declarați „admis”. Pentru Școala de subofițeri de pompieri și protecție civilă „Pavel Zăgănescu”, Boldești au fost recrutați un număr de 51 de candidați, 14 dintre aceștia fiind declarați „admiși”.
Logistică
Prin activitatea logistică desfășurată, s-au asigurat condiții bune de cazare, hrănire, echipare, instruire a efectivelor, asigurarea mentenanței, exploatării și garării tehnicii de luptă, precum și de administrare a patrimoniului imobiliar, în strictă concordanță cu bugetul alocat unității.
Cele mai semnificative activități desfășurate în domeniul patrimoniului imobiliar pe parcursul anului 2024 au fost următoarele:
- În luna februarie 2025 a fost semnat procesul verbal de recepție la terminarea lucrărilor pentru obiectivul Reabilitare termică, energetică și modernizare Pavilion administrativ Detașament de pompieri Roman, investiție realizată prin PNRR – Componenta 5 – Valul renovării. Valoarea acestei investiții este de 6,07 milioane de lei;
- În data de 24.10.2025 a fost semnat contractul de prestare servicii și executare lucrări în valoare de 3.569.747,54 lei cu TVA pentru ”Subunitate de pompieri cu amplasament în orașul Roznov, localitatea Chintinici în cadrul Inspectoratului pentru situații de Urgență ”Petrodava” al județului Neamț”.
- În luna iulie 2025 a fost elaborat de către Direcția de Proiectare și Consultanță în Construcții din cadrul MAI-DGL Studiul de fezabilitate pentru ”Subunitate de pompieri în cadrul Inspectoratului pentru situații de Urgență ”Petrodava” al județului Neamț, satul Vad, comuna Dragomirești”, urmând ca în anul 2026 să se semneze contractul de proiectare și execuție lucrări.
În luna decembrie, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a emis un ordin de distribuție prin care unitatea noastră a primit două ambarcațiuni cu chilă rigidă și borduri moi.
Asigurarea finanțării de la Consiliul Județean Neamț
Pentru anul 2025, de la bugetul Consiliului Județean Neamț au fost alocate, conform prevederilor O.G. nr. 25/2004, O.G. nr. 88/2001 și O.U.G. nr. 191/2005, fonduri în valoare de 590 mii lei la secțiunea de funcționare – bunuri și servicii și 4.437 mii lei Cheltuieli de capital.
În anul 2025 dotarea ISU Neamț a fost îmbunătățită cu suportul Consiliului Județean Neamț, care a achiziționat echipamente moderne pentru ca activitățile pompierilor nemțeni să se desfășoare în condiții cât mai bune, astfel:
De asemenea, în acest an conform Protocolului nr. 51/20140/(R114)216 din 10.04.2025 și a Procesului Verbal Predare –Primire NR. 51/21172/(R114)226 din 16.04.2025, Consiliul Județean Neamț ne-a distribuit spre folosință un număr de 54 de perechi Cizme de protecție șold.
Majoritatea sumelor alocate au fost folosite la plata utilităților necesare bunei funcționări a sediului din strada Mihail Sadoveanu nr. 16, precum și pentru funcționarea tehnicii și aparaturii din dotare, asigurând astfel buna executare a unor misiuni, precum:
- Asanarea pirotehnică;
- Activitatea de îndrumare și control la autoritățile locale;
- Monitorizarea unor factori de risc ce pot genera situații de urgență;
- Evaluarea pagubelor produse de dezastre;
- Transmiterea avertizărilor către autoritățile administrației publice locale privind posibilitatea producerii unor situații de urgență, precum și activitatea de secretariat tehnic permanent al C.J.S.U.
În anul 2025 Consiliul Județean Neamț a continuat investiția Stație de pompieri și SMURD Târgu Neamț, a cărei valoare totală este de 8.599.000 lei, urmând ca aceasta să fie finalizată pe parcursul anului 2026.
OBIECTIVE PENTRU ANUL 2025
Obiective condiționate de mediul extern:
- Mutarea în sediul nou construit de Consiliul Județean Neamț pentru Detașamentul de Pompieri Târgu Neamț;
- Începerea lucrărilor de construire pentru subunitățile de pompieri din Roznov și Dragomirești, investiții ce se vor realiza prin Programul de Dezvoltare Durabilă;
- Atribuirea contractului de proiectare și execuție pentru subunitatea din orașul Bicaz, investiție ce urmează a se realiza de către Consiliul Județean Neamț.
- Continuarea inițiativei demarate în anul 2020 de construire a unui sediu nou al inspectoratului;
Obiective din competența mediului intern:
- Creșterea nivelului de pregătire pentru personalul nou încadrat în ultimii ani, cu accent pe pregătirea conducătorilor auto;
- Continuarea dezvoltării cunoștințelor profesionale ale personalului, perfecționarea deprinderilor și abilităților în domeniul specific de activitate; lărgirea ariei cunoștințelor și dezvoltarea competențelor, dobândirea unor cunoștințe de vârf în domeniul de activitate, pentru a îndeplini în condiții optime misiunile ce revin unității;
- Continuarea procesului de digitalizare a documentelor operative și a celor de prevenire pentru eficientizarea activității inspectoratului;
- Implementarea unui sistem electronic de gestionare a documentelor neclasificate;
- Consolidarea capacității de răspuns și capacitarea tuturor entităților cu atribuții în domeniul situațiilor de urgență de a acționa în sistem integrat, pe principiul subsidiarității în gestionarea situațiilor de urgență.
Peste ani, când vom privi către 2025, consider că pentru ISU Neamț se vor cristaliza următoarele elemente majore: finalizarea investiției Reabilitare termică, energetică și modernizare Pavilion administrativ Detașament de pompieri Roman, misiunile de stingere a incendiilor din Grecia, misiunea de gestionare a inundațiilor din comunele Farcașa și Borca și continuarea investiției Consiliului Județean, de 8.599.000 lei, de la Detașamentul de pompieri Târgu Neamț
În încheiere, doresc să adresez mulțumiri întregului personal al inspectoratului pentru foarte buna colaborare, pentru implicarea de care au dat dovadă în îndeplinirea măsurilor specifice în anul 2025.
Compartimentul Informare și Relații Publice
