Incidentul a avut loc pe 4 martie, în jurul orei 21:17, când un apel la 112 anunța că o persoană se află căzută pe carosabil, în stare de inconștiență. La fața locului au ajuns polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Urecheni, dar și un echipaj medical.
Medicii au început imediat manevrele de resuscitare, însă, în ciuda eforturilor depuse, viața bărbatului nu a mai putut fi salvată. A fost declarat decesul unui tânăr de 32 de ani, domiciliat în localitatea Păstrăveni.
Corpul bărbatului a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Neamț, unde urmează să fie efectuată necropsia pentru stabilirea cauzei exacte a morții.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă, iar cercetările continuă pentru a clarifica împrejurările în care s‑a produs tragedia.
