Managerul Spitalul Județean de Urgență Piatra‑Neamț, conf. dr. Alexandru Pătrașcu, a reacționat după apariția în spațiul public a unor informații alarmiste privind presupuse decese cauzate de infecții intraspitalicești în unitatea medicală. Conducerea spitalului afirmă că aceste informații sunt false și că nu există pacienți decedați din această cauză în cadrul spitalului. „Informația potrivit căreia ar fi existat decese cauzate de infecții intraspitalicești la Spitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț este falsă. Nu există pacienți decedați ca urmare directă a unei infecții intraspitalicești confirmate în cadrul spitalului”, a declarat managerul Alexandru Pătrașcu.
Acesta a subliniat însă că infecțiile asociate actului medical reprezintă o realitate în toate spitalele și că raportarea corectă a acestora este esențială pentru controlul și reducerea lor. Potrivit managerului, actuala conducere a dispus raportarea strictă și transparentă a tuturor cazurilor identificate, în conformitate cu procedurile epidemiologice și legislația în vigoare. Pătrașcu a explicat că situația actuală diferă de modul în care aceste probleme erau gestionate în trecut. În anii anteriori, activitatea de monitorizare a infecțiilor intraspitalicești era externalizată către o firmă privată care aparținea unui angajat al Direcția de Sănătate Publică Neamț, instituția responsabilă totodată de verificarea acestor situații în spital.
„Exista un contract prin care sume importante erau plătite lunar unui angajat al DSP, iar colegii acestuia din instituție verificau activitatea. O situație cel puțin imorală, care scotea bani din bugetul spitalului și față de care avem suspiciuni serioase că nu se raportau corect infecțiile intraspitalicești”, a afirmat managerul. Potrivit acestuia, după încetarea acelui contract, spitalul ar fi supus unor controale repetate, iar unele informații ar fi fost transmise în spațiul public într-o manieră alarmistă.
Managerul a recunoscut totodată că situația infecțiilor nosocomiale din spital este una serioasă, deoarece ani la rând problemele ar fi fost ascunse sau gestionate superficial. „În acte apărea că stăm mai bine decât spitale mari din lume, lucru imposibil. Acum am început să raportăm corect și să rezolvăm problemele”, a declarat Alexandru Pătrașcu. Conducerea spitalului a anunțat că a fost angajat un epidemiolog, că sunt prelevate probe și că au fost introduse proceduri mai stricte privind igienizarea instrumentarului și respectarea regulilor de igienă de către personal, inclusiv prin organizarea de cursuri interne.
„Am început prin a pune adevărul pe masă, pentru că problemele ascunse sub preș nu se rezolvă niciodată. Ne-am asumat această situație și mergem până la capăt”, a mai declarat managerul. Conducerea Spitalul Județean de Urgență Piatra‑Neamț îi asigură pe pacienți și aparținători că obiectivul actual este reducerea reală a numărului de infecții intraspitalicești și îmbunătățirea condițiilor medicale, chiar dacă procesul presupune schimbări care pot deranja anumite interese.
