În această dimineață, în jurul orei 09:00, un apel la 112 a alertat autoritățile cu privire la un accident grav în comuna Poiana Teiului, în satul Petru Vodă. Potrivit ISU Neamț, un autoturism a căzut într-o râpă cu adâncimea de aproximativ 7 metri, într-un pârâu.
La locul incidentului au intervenit rapid forțele de la Garda nr. 2 de Intervenție Poiana Teiului, împreună cu echipe Salvamont, Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) și IPJ Neamț.

Ajunși la fața locului, salvatorii au constatat că în interiorul autoturismului se afla un bărbat de 56 de ani, care nu prezenta semne vitale. Acesta a fost extras din mașină cu ajutorul tărgii UT 2000, adus la drumul principal și predat reprezentanților Serviciului de Medicină Legală.
Autoritățile continuă cercetările pentru stabilirea împrejurărilor exacte ale producerii accidentului. Sursa ISU Neamț
