Oplus_131072
În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, la data de 27 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Neamț au pus în executare 4 mandate de percheziție domiciliară, în municipiile Roman și Piatra-Neamț.


Activitățile sunt desfășurate în cadrul a 4 dosare penale aflate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț și Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de punerea în circulaţie fără drept a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare.
Totodată, în urma activităților desfășurate de polițiști, la punctul de lucru al unei persoane juridice a fost constatată în flagrant delict o infracțiune privind punerea în circulaţie fără drept a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare.
În urma activităților desfășurate au fost descoperite și ridicate obiecte de îmbrăcăminte, încălțăminte și jucării, în valoare de aproximativ 66.500 de lei. Sursa IPJ Neamț
