Demonstratie de descarcerare si acordare a primului ajutor organizata in cadrul unui evenimet educativ in Piata Victoriei din Timisoara,, duminica, 23 octombrie 2022, Inquam Photos / Cornel Putan
Vineri, 22 mai, în jurul orei 19:00, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Piatra-Neamț au fost sesizați, de către doi minori, în vârstă de 16 ani, din Piatra-Neamț, despre faptul că, în jurul orelor 17:13, în timp ce erau angajați în traversarea părții carosabile, pe trecerea de pietoni, situată pe strada Mihai Eminescu, au fost acroșați de un autoturism, care a plecat de la fața locului, fără a opri.
În urma activităților desfășurate de polițiști a fost identificat autoturismul implicat în accident, respectiv conducătorul acestuia, un bărbat de 74 de ani, din Piatra-Neamț.
În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat o concentrație de 0,23 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză se efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia.
