Curtea de Apel București (CAB) a admis una dintre cele trei contestații depuse la licitația privind construirea drumului expres Piatra Neamț – Bacău. Reevaluarea dispusă de CAB ar putea avea implicații majore: contestatarul a avut o ofertă financiară mai bună decât Danlin XXL, firmă căreia i-a fost atribuit contractul. Miza este de un miliard de euro. Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) a avut șapte oferte la licitație, dar numai două dintre acestea au fost declarate conforme (Danlin XXL și Bog’Art). Ulterior, trei dintre participanți au depus contestații (Bog’Art, UMB și Precon Transilvania), dar sesizările au fost respinse de către Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor (CNSC). Toți contestatarii au depus plângeri în instanță, dar numai Precon a avut câștig de cauză. Conform deciziei publicate pe portalul justiției, raportul de atribuire CNIR a fost anulat parțial doar în ceea ce privește respingerea ofertei Precon, iar autoritatea contractantă a fost obligată la reevaluarea acestei oferte. Chiar dacă contestația Precon a fost admisă parțial, implicațiile sunt majore: firma a avut o ofertă de 4,5 miliarde de lei pentru construirea drumului, în timp ce Danlin XXL și-a adjudecat contractul pentru 5,1 miliarde de lei. Continuarea o puteți citi pe apix.ro.
