Trei persoane, între care un băiat în vârstă de 14 ani, au fost rănite în urma unui accident rutier produs astăzi, în jurul orei 11:30, în comuna Hangu, județul Neamț.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Neamț, un autoturism în care se aflau trei persoane a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un copac.
La locul evenimentului au intervenit pompierii din cadrul Gărzii nr. 2 de Intervenție Poiana Teiului, echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Neamț și polițiști.
La sosirea echipajelor de intervenție, toate cele trei persoane reușiseră să iasă din autoturism. Acestea au fost evaluate medical la fața locului, iar ulterior au fost preluate de echipajele Serviciului de Ambulanță Județean și transportate la spital pentru investigații și îngrijiri de specialitate.
Printre victime se află și un băiat în vârstă de 14 ani.
Pompierii au asigurat măsurile specifice de prevenire și stingere a incendiilor, pentru eliminarea oricărui risc după producerea accidentului.
