Primarul municipiului Piatra-Neamț, Adrian Niță, a semnat contractul de finanțare pentru unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură rutieră din oraș, care vizează modernizarea bulevardului General Nicolae Dăscălescu, principala arteră de ieșire spre Bacău, precum și a bretelelor de acces către și dinspre strada Dimitrie Leonida.

Investiția este finanțată prin Programul Regional Nord-Est 2021-2027, Prioritatea „O regiune cu o mobilitate urbană mai durabilă”, și are o valoare totală de 81.141.755,65 lei, inclusiv TVA, echivalentul a peste 16 milioane de euro. Din această sumă, aproximativ 71 de milioane de lei reprezintă fonduri europene nerambursabile, iar diferența este asigurată din bugetul municipiului.
Proiectul urmărește modernizarea a aproximativ 4,6 kilometri de infrastructură rutieră și creșterea siguranței circulației, prin amenajarea unui sens giratoriu la intersecția bulevardului General Nicolae Dăscălescu cu strada Strămutați, semaforizarea a trei intersecții și a patru treceri de pietoni, precum și modernizarea carosabilului și a trotuarelor.
Lucrările vor viza atât bulevardul General Nicolae Dăscălescu, cât și străzile Plăieșului, Silozului, Ioan Păun Pincio și Strămutați. Totodată, vor fi refăcuți aproape 24.000 de metri pătrați de trotuare și infrastructură destinată mobilității nemotorizate, vor fi amenajate peste 7.200 de metri pătrați de spații verzi și vor fi plantați 193 de arbori și arbuști. Proiectul include și realizarea unei rețele de irigații de peste 12 kilometri, lucrări de semnalizare rutieră și elemente de siguranță pentru trafic.
Investiția cuprinde, de asemenea, reabilitarea pasajului peste strada Dimitrie Leonida, a pasajului peste calea ferată Bacău – Bicaz și a podului peste canalul hidro Bistrița.
Primarul Adrian Niță a declarat că proiectul, depus în anul 2025, reprezintă una dintre cele mai importante investiții în infrastructura municipiului și a subliniat că lucrările vor fi coordonate cu proiectul derulat de compania Apa Serv pentru înlocuirea magistralei de apă, astfel încât disconfortul pentru participanții la trafic să fie redus la minimum.
Edilul a precizat că ordinul de începere a lucrărilor va fi emis după finalizarea procedurilor legale de achiziție publică și desemnarea constructorului.
