Consiliul Județean Neamț a aprobat Programul anual privind acordarea finanțărilor nerambursabile pentru anul 2026, prin care vor fi alocate 2.000.000 de lei pentru proiecte de interes public din domeniile sport, cultură și social.
Din suma totală, 1.200.000 de lei sunt destinați activităților sportive, 500.000 de lei proiectelor culturale, iar 300.000 de lei proiectelor din domeniul social. Odată cu programul au fost aprobate și ghidurile solicitantului pentru fiecare domeniu, documente care stabilesc cadrul de acordare a finanțărilor nerambursabile din bugetul Județului Neamț.
Prin acest program, Consiliul Județean Neamț susține inițiative care răspund nevoilor comunității și încurajează implicarea organizațiilor neguvernamentale, a asociațiilor și fundațiilor în dezvoltarea unor proiecte de interes public. Totodată, programul urmărește consolidarea parteneriatului dintre administrația publică și societatea civilă și utilizarea transparentă și responsabilă a fondurilor publice.
Daniel-Vasilică Harpa, președintele Consiliului Județean Neamț:
„Am alocat 2 milioane de lei pentru acest program, iar prin ghidurile aprobate oferim un cadru clar, transparent și unitar pentru accesarea fondurilor. În zilele următoare vom deschide sesiunea de depunere a proiectelor și îi încurajez pe toți cei care au inițiative valoroase să participe. Cred cu tărie că dezvoltarea județului începe de la oamenii care aleg să se implice și să transforme ideile bune în proiecte cu impact. Ne dorim ca aceste finanțări să susțină performanța în sport, să pună în valoare cultura și patrimoniul județului și să răspundă nevoilor din domeniul social.”
