Festivalul Internațional „Vacanțe Muzicale la Piatra-Neamț” a debutat duminică seară cu un concert de excepție pe Platoul Curții Domnești, marcând startul celei de-a 51-a ediții a unuia dintre cele mai longevive și apreciate evenimente culturale din România.
Sute de iubitori ai muzicii au fost prezenți la concertul susținut de Filarmonica „Mihail Jora” Bacău, sub bagheta dirijorului Tiberiu Soare, alături de soliștii Adina Vilichi și William Hernandez, care au oferit publicului un program apreciat și îndelung aplaudat.
Președintele Consiliului Județean Neamț, Daniel Harpa, instituție care finanțează festivalul, a transmis că evenimentul reprezintă un simbol al identității culturale a județului.
„Prima seară a Festivalului Internațional «Vacanțe Muzicale la Piatra-Neamț», ediția a 51-a, a adus pe Curtea Domnească emoție, eleganță și muzică de cea mai bună calitate. De peste cinci decenii, acest festival este un reper al vieții culturale a județului Neamț și un motiv de mândrie pentru comunitatea noastră. Cred cu tărie că dezvoltarea unui județ înseamnă investiții în infrastructură, educație și sănătate, dar și în cultură, pentru că prin cultură ne păstrăm identitatea, promovăm valorile și construim punți între generații”, a declarat Daniel Harpa.
Acesta a apreciat prestația artiștilor și a invitat publicul să participe și la spectacolele următoare.
„Filarmonica «Mihail Jora» Bacău, dirijorul Tiberiu Soare și soliștii Adina Vilichi și William Hernandez au oferit publicului un adevărat regal muzical, într-o atmosferă caldă, apreciată de numeroșii iubitori ai muzicii prezenți în Platoul Curții Domnești. Povestea «Vacanțelor Muzicale» continuă și în această seară, de la ora 21.00, cu «Tango Meets Opera»”, a mai transmis președintele Consiliului Județean Neamț.
La rândul său, primarul municipiului Piatra-Neamț, Adrian Niță, a subliniat importanța colaborării dintre instituțiile implicate în organizarea festivalului.
„Platoul Curții Domnești a vibrat aseară sub magia muzicii și a energiei minunate pe care ați adus-o în număr atât de mare. A fost un debut extraordinar pentru cea de-a 51-a ediție a Festivalului Internațional «Vacanțe Muzicale», o seară în care acordurile ne-au unit și ne-au amintit cât de frumoasă este comunitatea noastră atunci când vibrează la unison.”
Edilul a evidențiat contribuția organizatorilor și a Consiliului Județean Neamț la succesul evenimentului.
„Acest început de festival este rezultatul unui efort comun, derulat cu susținerea Primăriei Piatra-Neamț în calitate de partener. Vreau să-i felicit pe organizatorii de la Centrul pentru Cultură și Arte «Carmen Saeculare» Neamț și pe Daniel Harpa, președintele Consiliului Județean Neamț, instituția care finanțează acest festival de tradiție. Succesul serii de ieri este dovada clară că atunci când parteneriatele instituționale funcționează cu maturitate și respect reciproc, singurii care câștigă sunt pietrenii, primind în dar momente culturale de înaltă ținută”, a afirmat Adrian Niță.
„Vin în faţa dumneavoastră cu emoţie, pentru prima dată în calitate de manager al Centrului pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamţ. Este o misiune frumoasă dar, în acelaşi timp, şi o mare responsabilitate. Vă cer, dumneavoastră, publicului, cu sinceritate încredere şi îngăduinţă. Îmi doresc ca activitatea culturală a judeţului Neamţ să continue cel puţin la acelaşi nivel de profesionalism şi valoare cu care publicul nemţean este deja obişnuit, şi împreună cu întreaga echipă să construim proiecte care să aducă bucurie şi emoţie”, a transmis directorul Centrului pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculae” Neamţ, Daniela David.
Tango și operă în a doua seară de festival
Potrivit Centrului pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț, programul celei de-a doua seri este dedicat tangoului, prin spectacolul „Tango Meets Opera”, programat de la ora 21:00, pe Platoul Curții Domnești.
Pe scenă vor evolua Cluj Tango Orchestra, având-o ca solistă pe mezzosoprana Iulia Merca, alături de șase instrumentiști coordonați de bandoneonistul Sorin Robert Indrei, iar atmosfera va fi completată de dansatorii Școlii „Atelierul de Tango” din Iași. Publicul va putea asculta partituri celebre din repertoriul muzicii argentiniene, într-un spectacol care îmbină eleganța operei cu pasiunea tangoului.
Festivalul Internațional „Vacanțe Muzicale la Piatra-Neamț” continuă până pe 11 iulie, cu spectacole găzduite atât pe Platoul Curții Domnești, cât și la Sala „Calistrat Hogaș”, reunind artiști români și invitați din străinătate într-unul dintre cele mai importante evenimente culturale ale verii din județul Neamț. Foto Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț

