Un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme s-a produs în această dimineață, în jurul orei 08:20, pe strada Mihai Viteazul din municipiul Piatra-Neamț. În urma impactului, trei persoane, inclusiv o fetiță în vârstă de aproximativ 6 ani, au avut nevoie de îngrijiri medicale și au fost transportate la spital.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Neamț, la fața locului au intervenit echipaje de la Detașamentul de Pompieri Piatra-Neamț, cu o autospecială pentru descarcerare, o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare și o ambulanță SMURD TIM. De asemenea, au fost mobilizate echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean și polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț.
La sosirea echipajelor de intervenție, toate persoanele implicate erau deja ieșite din autoturisme. Cei doi conducători auto, o femeie și un bărbat, precum și fetița de aproximativ 6 ani, au primit îngrijiri medicale la locul accidentului, fiind ulterior transportați la spital pentru investigații și tratament de specialitate.
După încheierea cercetărilor efectuate de polițiști pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului, pompierii vor interveni pentru curățarea carosabilului și îndepărtarea elementelor rezultate în urma impactului.
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele producerii accidentului. Sursa ISI Neamț
