Consiliul Județean Neamț a aprobat documentația tehnico-economică și indicatorii necesari pentru înființarea și dotarea unui Centru de Sănătate Mintală și prevenire a adicțiilor destinat copiilor, în cadrul Spitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț.
Proiectul are o valoare de aproape 7,9 milioane de lei și va fi depus spre finanțare prin Programul Sănătate 2021–2027. Consiliul Județean Neamț va asigura o cofinanțare de aproximativ 3,7 milioane de lei.
„Sănătatea mintală a copiilor nu mai poate fi tratată ca un subiect secundar. Tot mai multe familii au nevoie de sprijin, iar copiii trebuie să aibă acces la servicii specializate, într-un spațiu modern, sigur și adaptat nevoilor lor”, a declarat președintele Consiliului Județean Neamț, Daniel Vasilică Harpa.
Noul centru va pune la dispoziția copiilor și familiilor servicii de evaluare și consiliere psihologică, consultații de specialitate, psihoterapie, logopedie, terapie ocupațională, fizioterapie, recuperare și sprijin pentru reintegrare.
„Pentru mulți copii și părinți, un astfel de centru poate însemna ajutor la timp, îndrumare corectă și o șansă reală la echilibru. Este o investiție în sănătate, dar mai ales în viitorul copiilor din județul Neamț”, a mai transmis Daniel Harpa.
