Spiritul de salvator nu se oprește odată cu terminarea programului de lucru. Doi pompieri din cadrul ISU Neamț au demonstrat că meseria lor este, înainte de toate, o vocație, intervenind imediat pentru a ajuta victimele unui accident rutier produs în municipiul Piatra-Neamț.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Neamț, plutonierii Ilieș Andrei și David Robert, aflați în afara serviciului și deplasându-se spre casă cu autoturismul personal, au observat două autoturisme implicate într-un accident pe strada Cetatea Neamț.
Fără să ezite, cei doi au oprit imediat, au evaluat situația și au apelat numărul unic de urgență 112. Până la sosirea echipajelor de intervenție, pompierii au acordat sprijin persoanelor implicate și au contribuit la gestionarea situației, demonstrând calm, profesionalism și responsabilitate.

Reprezentanții ISU Neamț subliniază că gestul celor doi salvatori confirmă faptul că spiritul de pompier nu cunoaște program de lucru, iar dorința de a proteja și salva vieți îi însoțește permanent, indiferent dacă poartă sau nu uniforma.
„Intervenția lor promptă a demonstrat că spiritul de pompier nu cunoaște program de lucru. Profesionalismul, responsabilitatea și dorința de a ajuta sunt valori care îi însoțesc permanent, indiferent dacă sunt sau nu în serviciu. Felicitări, Andrei și Robert! Respect pentru implicarea și devotamentul vostru!”, au transmis reprezentanții ISU Neamț.
Gestul celor doi pompieri este un nou exemplu că adevărații salvatori rămân mereu pregătiți să intervină atunci când viața semenilor este în pericol, chiar și după încheierea programului de lucru.

ISU Neamț: ”La ora 10:47, prin apel la 112 a fost anunțat un accident rutier produs pe strada Cetatea Neamțului din municipiul Piatra-Neamț, în care au fost implicate două autoturisme în care se aflau câte două persoane.
La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la Detașamentul de pompieri Piatra-Neamț, SAJ și IPJ.
La sosirea pompierilor toate persoanele erau autoevacuate.
O femeie în vârstă de 63 de ani, pasageră în unul din autoturisme a primit îngrijiri medicale de la echipajul SAJ, ulterior fiind transportată la spital.
Conducătorul celui de-al doilea autoturism, un bărbat în vârstă de 30 de ani a fost asistat de echipajul SMURD și transportat la spital.
De asemenea, pompierii au acționat pentru asigurarea măsurilor specifice de apărare împotriva incendiilor și pentru curățarea carosabilului de elementele rezultate în urma accidentului rutier.”
