Unul dintre proiectele finanțate de Consiliul Județean Neamț prin programul de finanțări nerambursabile acordate în baza Legii nr. 350/2005 a fost recompensat la nivel național pentru impactul său în comunitate. Proiectul „STOP BULLYING! Nu-ți fie frică!”, derulat de Asociația Teatrul Șchiop, a obținut distincția BRONZE în cadrul DI_PLOMA Awards 2026 – Premiile pentru Diversitate și Incluziune, la categoria ONG+: NO CAP.
Premiul confirmă valoarea unei inițiative care a avut ca obiectiv prevenirea bullyingului și promovarea unui mediu mai sigur, empatic și incluziv pentru tineri.
Potrivit reprezentanților Asociației Teatrul Șchiop, ediția din acest an a competiției a reunit peste 400 de proiecte din întreaga țară dedicate diversității și incluziunii, iar această recunoaștere nu ar fi fost posibilă fără sprijinul financiar oferit de Consiliul Județean Neamț prin Legea nr. 350/2005.

„Mă bucur ori de câte ori văd că proiectele selectate pentru finanțare își ating scopul și impactul lor în comunitate au rezonanță la nivel național. Acest premiu arată că investiția în oameni, în educație și în inițiativele comunității produce rezultate. Îi felicit pe membrii Asociației Teatrul Șchiop pentru munca lor și îi încurajez pe toți cei care au proiecte valoroase să profite de oportunitatea oferită prin finanțările nerambursabile ale Consiliului Județean Neamț”, a declarat Daniel-Vasilică Harpa, președintele Consiliului Județean Neamț.
Mai sunt doar câteva zile până la încheierea sesiunii de depunere a proiectelor pentru accesarea finanțărilor nerambursabile în baza Legii nr. 350/2005. Organizațiile neguvernamentale, asociațiile și fundațiile interesate pot depune proiecte până pe 7 august 2026, ora 13:00.
