Un șofer în vârstă de 50 de ani, din județul Harghita, este cercetat pentru dare de mită după ce ar fi încercat să ofere 200 de lei unor polițiști rutieri din Neamț pentru a scăpa de măsurile legale, în urma unei abateri constatate în trafic.
Incidentul a avut loc pe 9 august 2026, în jurul orei 16:25, pe DJ 156A, în localitatea Girov. Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Piatra-Neamț desfășurau activități de supraveghere și control al traficului când au oprit pentru verificări un ansamblu de vehicule format din autoutilitară și semiremorcă.
Conducătorul auto fusese depistat circulând cu o viteză cu 41 de km/h peste limita legală.
Potrivit informațiilor transmise de polițiști, în momentul în care le-a înmânat documentele personale și actele ansamblului auto, bărbatul ar fi oferit agenților și o bancnotă de 200 de lei, împreună cu raportul tahograf, pentru ca aceștia să nu dispună măsurile legale.
Polițiștii au refuzat categoric mita și au sesizat Serviciul Județean Anticorupție Neamț.
Cercetările sunt continuate sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită.
În urma abaterii constatate, conducătorul auto a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 4.325 de lei.
Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs fapta.
