Polițiștii din Neamț au intervenit la 133 de evenimente în ultimele 48 de ore, dintre care 114 au fost sesizate de cetățeni prin apeluri la 112. În urma acțiunilor desfășurate, polițiștii au aplicat sute de sancțiuni și au reținut 20 de permise de conducere.
Potrivit IPJ Neamț, pentru neregulile constatate au fost aplicate 448 de sancțiuni contravenționale, dintre care 212 au fost avertismente scrise.
20 de șoferi au rămas fără permis
Polițiștii rutieri au constatat 10 infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice. În același timp, au fost reținute 20 de permise de conducere.
Dintre acestea, 14 au fost reținute pentru depășirea vitezei legale, trei pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, iar alte trei pentru diferite abateri.
De asemenea, în urma defecțiunilor tehnice constatate la autovehicule, polițiștii au retras 12 certificate de înmatriculare.
În ceea ce privește cazurile de violență domestică, au fost emise 11 ordine de protecție provizorii.
Controale la Festivalul Maraboo 2026
În perioada 21-23 august, polițiști din cadrul mai multor structuri ale IPJ Neamț au desfășurat acțiuni în sistem integrat, împreună cu jandarmi și specialiști ai DSVSA Neamț, în zona Festivalului Maraboo 2026, organizat în extravilanul localității Piatra Șoimului.
În urma controalelor au fost aplicate 19 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 13.500 de lei.
Cele mai multe sancțiuni, respectiv 12, au fost aplicate în baza Legii 61/1991, alte șase în baza OUG 195/2002, iar una în baza HG 984/2005.
Totodată, oamenii legii au efectuat verificări la opt agenți economici care au desfășurat activități în cadrul evenimentului.
