De două decenii, Gabriel Gavrilescu intervine acolo unde oamenii își văd viața schimbată într-o clipă. Incendii, inundații, accidente sau urgențe medicale. Pompier, șofer de autospecială și paramedic la Detașamentul Târgu-Neamț, el spune că nu regretă nicio clipă alegerea făcută.
„Fii bun de câte ori se poate. Și întotdeauna se poate.” Cuvintele lui Dalai Lama sunt și principiul după care plt. adj. Gabriel Gavrilescu încearcă să-și trăiască viața.
De 20 de ani în slujba oamenilor
Gabriel Gavrilescu lucrează la Detașamentul de Pompieri Târgu-Neamț din septembrie 2006. Este comandant de echipaj, conducător de autospeciale și paramedic, iar în timpul misiunilor participă la stingerea incendiilor, intervențiile în caz de inundații, acordarea asistenței medicale și activitățile de prevenire.
ISU Neamț îl descrie ca pe un om modest și responsabil, crescut într-o familie în care a învățat să prețuiască respectul, bunul-simț și bunele maniere.
Drumul său spre această profesie a început în 2003. După terminarea liceului, a încercat să urmeze Facultatea de Pompieri, dar nu a reușit. La sfârșitul aceluiași an a fost înrolat ca militar, pentru o perioadă de un an, chiar la Detașamentul de Pompieri Târgu-Neamț. A fost primul contact direct cu meseria care avea să-i definească viața.
Din septembrie 2006 face parte din ISU Neamț. Au trecut 20 de ani cu intervenții dificile, momente grele, satisfacții și oameni care i-au devenit o adevărată familie profesională.
„Fiecare intervenție înseamnă oameni care au nevoie de ajutor”
Pentru pompieri, misiunile nu sunt împărțite în ușoare și grele. Dincolo de fiecare alarmă sunt oameni aflați într-un moment critic, iar suferința lor rămâne cea mai apăsătoare imagine.
„Nu este o meserie ușoară. Ba din contră. Te solicită din plin și te pune la încercare în cele mai neașteptate moduri. Dar satisfacția că poți fi de folos oamenilor în cele mai grele momente ale vieții lor acoperă în întregime zgomotul adrenalinei din sânge atunci când auzi alarma.
Intervenții grele? Ooo, dar nu se pune problema așa… Noi nu cântărim dificultatea solicitărilor pe care le primim. Pentru noi, fiecare intervenție înseamnă oameni care au nevoie de ajutor.
Dar ceea ce apasă cel mai greu este suferința din ochii oamenilor pe care îi întâmpinăm. Pentru că, da… ne pasă.”
În două decenii s-au adunat nenumărate intervenții. Pe multe nu și le mai amintește în detaliu, însă prima nu poate fi uitată: un incendiu în urma căruia un copil și-a pierdut viața.
Despre colegii săi vorbește simplu: „Brav!”. Oameni faini, caractere puternice și o echipă bună, pe care te poți baza atunci când fiecare secundă contează.
Alături de ei, Gabriel continuă să se pregătească permanent. Situațiile de urgență devin tot mai numeroase și mai complexe, iar pompierii trebuie să fie gata să le facă față.
Mesajul unui pompier după 20 de ani de misiuni
După două decenii petrecute în mijlocul celor mai grele încercări prin care poate trece un om, Gabriel Gavrilescu păstrează un mesaj despre viață, familie și puterea de a face bine:
„Viața este frumoasă. Și merge înainte, indiferent de probleme. Așa că trăiți-o din plin. Bucurați-vă de oameni, de familie, de momentele simple și de fiecare zi în care aveți posibilitatea să faceți bine. Pentru că, până la urmă: fii bun de câte ori se poate…și întotdeauna se poate.
Am onoarea să vă salut!”
