Conducerea Consiliului Județean Neamț, reprezentanții spitalelor și cei ai unor administrații locale au discutat despre pregătirea unităților medicale pentru sezonul rece, viitoarea contractare cu sistemul asigurărilor de sănătate și accesarea fondurilor europene din perioada 2028–2034.
Consultarea a avut loc la sediul Consiliului Județean Neamț, la inițiativa președintelui instituției, Daniel Harpa. În centrul discuțiilor s-a aflat situația spitalelor din județ și necesitatea unei strategii comune pentru perioada următoare.
Sezonul rece aduce mai mulți pacienți și cheltuieli mai mari
Daniel Harpa a atras atenția că apropierea sezonului rece pune o presiune suplimentară asupra unităților medicale. În această perioadă crește numărul pacienților, dar și costul încălzirii și al funcționării spitalelor.

„Trebuie să identificăm din timp punctele vulnerabile și să stabilim împreună soluțiile potrivite pentru fiecare spital”, a transmis președintele CJ Neamț.
Pregătiri pentru următoarea contractare cu sistemul de sănătate
Reprezentanții spitalelor au discutat și despre următoarea etapă de contractare în sistemul asigurărilor sociale de sănătate, în contextul actualizării Contractului-cadru și a normelor Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.
Potrivit lui Daniel Harpa, fiecare unitate medicală trebuie să își analizeze din timp activitatea, serviciile oferite și capacitatea, pentru a intra pregătită în acest proces.
Spitalele ar putea colabora pentru atragerea fondurilor europene
Un alt subiect abordat a fost viitorul Cadru Financiar Multianual 2028–2034. Au fost analizate mai multe forme de colaborare între spitale și autoritățile locale, inclusiv posibilitatea constituirii unor consorții.
Scopul este atragerea fondurilor europene și pregătirea unor investiții fundamentate la nivelul întregului județ.
„Chiar dacă vom construi un nou spital județean, este important să privim sistemul medical al județului în ansamblul său, pentru că fiecare spital are un rol important. Vreau să lucrăm strategic și coordonat, astfel încât toate unitățile să funcționeze în condiții bune și să se poată dezvolta”, a declarat Daniel Harpa.
Președintele CJ Neamț a precizat că instituția va continua să sprijine investițiile și măsurile care răspund nevoilor reale ale spitalelor, sănătatea fiind una dintre prioritățile mandatului său.
