Un incendiu a izbucnit, miercuri după-amiază, la o magazie aflată în curtea bisericii „Sfânta Parascheva”, de pe strada Mihai Stamatin din Piatra-Neamț. Potrivit ISU Neamț, cauza probabilă a incendiului a fost acțiunea intenționată.
Alarma a fost dată în jurul orei 14:50, printr-un apel la 112. La fața locului au fost trimise forțe și mijloace de intervenție de la Detașamentul de Pompieri Piatra-Neamț, fiind prezent și IPJ Neamț.

Pericol ca focul să ajungă la o construcție învecinată
La sosirea primului echipaj, incendiul se manifesta la magazia în care erau depozitate lemne de foc și exista riscul ca flăcările să se extindă la o construcție din apropiere.
Pompierii au localizat și lichidat incendiul. Au ars aproximativ 10 metri cubi de lemne de foc, acoperișul magaziei, construit din lemn și acoperit cu tablă, pe o suprafață de aproximativ 30 de metri pătrați, precum și 15 metri liniari de gard din lemn.
Au fost deteriorate și tâmplăria din PVC, precum și alte elemente ale construcției învecinate.
Cauza probabilă: acțiunea intenționată
„Cauza probabilă de producere a incendiului a fost acțiunea intenționată”, a transmis ISU Neamț.
În urma incendiului nu au fost înregistrate victime.
