Dimineață agitată pe strada Livezilor din localitatea Bozieni, unde un tânăr de 20 de ani, din municipiul Roman, a pierdut controlul autoturismului, a ieșit de pe carosabil și a ajuns într-un șanț. Mașina a fost cuprinsă de flăcări, însă din fericire, incidentul nu s-a soldat cu victime, ci doar cu pagube materiale.
Polițiștii ajunși la fața locului au efectuat verificări și au descoperit că șoferul nu deținea permis de conducere. Mai mult, autoturismul fusese furat chiar în aceeași zi din municipiul Roman.
Tânărul a fost testat alcoolscopic, iar rezultatul a indicat o concentrație de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În urma probelor administrate, polițiștii au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore, iar astăzi acesta urmează să fie prezentat instanței de judecată cu propunere de luare a unei măsuri preventive. Sursa IPJ Neamț
