Se apropie Piatra Fest 2023. Nicu Alifantis, Voltaj, Direcția 5 vor urca pe scenă

”Ne apropiem cu pași repezi de sărbătoarea noastră, a orașului, a pietrenilor. Între 22 și 25 iunie celebrăm comunitatea, oamenii minunați, tradiția și tot ce avem mai frumos în Piatra-Neamț, la Zilele Orașului!
Programul Piatra Fest 2023
Joi, 22 iunie
18:00 – Curtea Domnească – Gala Generațiilor: vor fi premiate peste 150 de cupluri care serbează 50 de ani de căsătorie și peste 150 de elevi și profesori; premierea va fi acompaniată de momente artistice susținute de elevi de la Liceul de Arte „Victor Brauner”
Vineri, 23 iunie
Biserica „Sfântul Ioan Domnesc” – manifestări prilejuite de 525 ani de istorie locală și națională și sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul
Sâmbătă, 24 iunie
18:00 – Clubul „Viva Allegria”
19:00 – spectacol de Sânziene: Ansamblul „Floare de Colț” și Ansamblul „Comorile Neamțului”
Concert ANDIA
Concert DIRECȚIA 5
Duminică, 25 iunie
19:00 – Concert TRUPA LOTUS
Recital NICU ALIFANTIS
Concert VOLTAJ
Tot în aceeași perioadă, în Parcul Central va avea loc Piatra Food Fest, evenimentul gastronomic devenit deja o tradiție pentru orașul nostru și care este organizat în parteneriat cu Camera de Comerț și Industrie Neamț. Cele 12 rulote și cele 2 terase vor fi deschise în fiecare zi a evenimentului între orele 12:00 – 23:00”, transmite Primăria Piatra-Neamț.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *