Lupta împotriva sărăciei energetice continuă prin acordarea unor tichete lunare de energie, în valoare de 50 lei, destinate persoanelor vulnerabile. Campania se desfășoară în perioada 1 iulie 2025 – 31 martie 2026 și vine în sprijinul cetățenilor cu venituri reduse.
Ajutorul se acordă:
– Persoanelor singure cu venit net lunar de cel mult 1.940 lei
– Familiilor cu venit net lunar pe membru de maximum 1.784 lei
Sprijinul este valabil pentru un singur loc de consum, indiferent dacă beneficiarul este sau nu titularul contractului de energie. În plus, persoanele care beneficiază de Venit Minim de Incluziune (VMI) vor primi acest ajutor automat, fără a fi nevoie să depună cerere.

Cererea se poate depune online, prin platforma EPIDS, sau fizic la primărie ori oficiile poștale, imediat ce aplicația devine funcțională — în maximum 60 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial din 30 iunie 2025. Pentru cererile depuse între 1 și 30 septembrie, sprijinul va fi acordat retroactiv, începând cu luna iulie.
Tichetele pot fi utilizate strict pentru achitarea facturilor de energie electrică, prin mandat poștal oferit de Poșta Română, iar soldul are o valabilitate de 12 luni de la ultima încărcare.
Pentru informații suplimentare, cetățenii pot contacta call-center-ul ANPIS la 021 9309 sau pot trimite email la sprijinenergie@mmanpis.ro.
