Aproape 400 de incendii au fost înregistrate în județul Neamț în primele opt luni ale anului 2026. Șapte persoane și-au pierdut viața, iar alte 25 au fost rănite, potrivit datelor transmise de ISU Neamț.
Din cele 393 de incendii, mai mult de jumătate, respectiv 219, s-au produs la locuințele și gospodăriile populației.
Datele pompierilor arată și o creștere a numărului victimelor. Comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, numărul persoanelor decedate în incendii a crescut cu aproximativ 75%.
Instalațiile electrice, printre principalele cauze
În 100 dintre cazuri, incendiile au avut drept împrejurare determinantă instalațiile electrice, iar alte 65 au fost asociate coșurilor de fum.
Focul deschis apare în 32 de cazuri, fumatul în 20, acțiunea intenționată în 11, iar mijloacele de încălzire în șase situații. Alte 159 de incendii au avut alte împrejurări determinante.
ISU Neamț avertizează înaintea sezonului rece
Odată cu scăderea temperaturilor, pompierii atrag atenția că folosirea mai intensă a sistemelor de încălzire și solicitarea instalațiilor electrice pot crește riscul producerii incendiilor.
ISU Neamț recomandă verificarea și curățarea coșurilor de fum, verificarea sobelor, centralelor și celorlalte echipamente de încălzire și remedierea defecțiunilor de către personal autorizat.
Pompierii avertizează și asupra improvizațiilor electrice, suprasolicitării prizelor și prelungitoarelor și amplasării materialelor combustibile lângă sursele de căldură.
Aparatele de încălzire nu trebuie lăsate nesupravegheate, iar copiii nu trebuie lăsați singuri în încăperi în care sobele sunt aprinse sau funcționează aparate electrice de încălzire.
„Printr-un comportament preventiv, vă salvați viața și bunurile”, este mesajul transmis de ISU Neamț.
