Accident grav cu patru victime în Neamț. Unul dintre șoferi în stop cardio-respirator (Foto)

La ora 13:16 pompierii au fost înștiințați despre producerea unui accident rutier în municipiul Roman, pe strada Ștefan cel Mare. La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la Detașamentul de pompieri Roman (o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare și două ambulanțe SMURD TIM și EPA) și de la SAJ Roman.

„În accidentul rutier au fost implicate două autoturisme în care se aflau câte două persoane. Nicio persoană nu a rămas încarcerată.
Un bărbat de 65 de ani, conducătorul unui autoturism, a fost scos din autoturism de pompieri, care au constatat că se află în stop cardio respirator. Imediat au fost începute manevrele de resuscitare. Ulterior, acesta a fost preluat și transportat (în curs de resuscitare) de echipajul SMURD TIM la CPU Roman.
O femeie de 61 de ani, pasageră în același autoturism a necesitat îngrijiri medicale, fiind preluată de echipajul SMURD (EPA) și transportată la CPU Roman.
Alte două femei de 32 și 50 de ani, din celalalt autoturism, au primit îngrijiri medicale la locul evenimentului de la echipajele SAJ, ulterior fiind transportate la CPU Roman.
Pompierii au acționat și pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor și pentru curățarea carosabilului de elementele rezultate în urma evenimentului rutier”, informează cpt. Irina Popa, ISU Neamț.

„În urma cercetărilor efectuate de polițiști a rezultat faptul că, în timp ce un bărbat, în vârstă de 65 de ani, din București, conducea un autoturism, pe sectorul de drum indicat, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism care se deplasa pe sens opus, ulterior ricoșând într-un alt autoturism ce se afla parcat.

În urma impactului a rezultat rănirea conducătorului auto, în vârstă de 65 de ani și a altor două persoane din al doilea autoturism.

Polițiștii continuă cercetările cu privire la săvârșirea infracțiunii de vătămarea corporală din culpă”, transmite insp. Ramona Ciofu, IPJ Neamț.

Se pare că bărbatul de 65 de ani are probleme cardiace și ar fi leșinat la volan. I s-au aplicat manevre de resuscitare și apoi transportat în stare gravă la spital.

Update 

Din nefericire bărbatul de 65 ani a decedat.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *