Un accident rutier cu urmări grave s-a produs miercuri seară, 6 august, în jurul orei 21:15, pe DJ 208G, în localitatea Tupilați, județul Neamț. Doi tineri de 29 de ani, ambii din județul Iași, au fost implicați într-o coliziune în lanț, iar testele de alcoolemie au arătat că ambii se aflau sub influența băuturilor alcoolice.
Potrivit informațiilor furnizate de autorități, unul dintre șoferi ar fi intrat în autoturismul din fața sa, condus de celălalt tânăr, iar în urma impactului, primul vehicul a fost proiectat într-o mașină parcată regulamentar pe acostamentul din stânga drumului.
În urma accidentului, trei persoane au fost rănite: un copil de doar un an, o tânără de 26 de ani și un bărbat de 36 de ani, toți pasageri în cele două autoturisme implicate.
După producerea accidentului, unul dintre șoferi a părăsit locul faptei, fiind găsit de polițiști la aproximativ un kilometru distanță. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultând valori de 0,58 și 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și părăsirea locului accidentului. Ancheta este în desfășurare.
