La data de 4 iulie a.c., în jurul orei 15:30, polițiștii au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe sectorul de drum DN2-E85
Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că, în timp ce o femeie, în vârstă de 55 de ani, din județul Suceava, conducea un autoturism din direcția Hanul Ancuței spre Nisiporești ar fi intrat în coliziune cu un autoturism ce se deplasa din sensul opus, condus de o femeie în vârstă de 42 de ani, din Piatra-Neamț.
În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală a ambelor conducătoare auto și a doi pasageri minori, din autoturismul condus de femeia de 42 de ani.
În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Se pare că șoferitele nu au consumat alcool înainte de a urca la volan, iar primul autoturism a intrat în depășire și nu a avut timp să finalizeze manevra.
Cei doi copii au vârste cuprinse între 10 și 12 ani iar la această oră sunt la spital.