Un eveniment rutier a avut loc joi, 24 aprilie, în jurul orei 16:00, în municipiul Piatra-Neamț. Polițiștii Biroului Rutier Piatra-Neamț au fost sesizați cu privire la incident și au intervenit pentru clarificarea situației.
Potrivit verificărilor, un tânăr de 27 de ani, din Piatra-Neamț, aflat la volanul unui autoturism, circula din direcția Bicaz spre Bacău. În momentul în care a efectuat un viraj la stânga pentru a intra pe strada Cuejdi, autoturismul acestuia a intrat în coliziune cu un bărbat de 50 de ani, care se deplasa pe trotinetă din sensul opus.
În urma impactului, bărbatul de 50 de ani a fost rănit și transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili circumstanțele exacte ale accidentului.
