În această dimineață, la ora 06:58, prin apel la 122 a fost anunțat un accident rutier produs pe strada Chimiei, în comuna Săvinești. Un autoturism în care se afla doar conducătorul auto a părăsit partea carosabilă și a lovit o țeavă de gaz.
La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la Punctul de lucru Roznov, IPJ Neamț și Delgaz Grid.

Conducătorul auto s-a autoevacuat până la sosirea forțelor de intervenție. Acesta nu a necesitat îngrijiri medicale.
Au fost asigurate măsurile de prevenire și stingere a incendiilor, iar reprezentanții operatorului economic de distribuție a gazelor a acționat pentru remedierea defecțiunilor cauzate de evenimentul rutier.
